text Poezii crestine

Laudă și închinare

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ana Haz
Frumoasă este bolta când stele înfloresc
Precum zorii-n ferestre, florile în glastră,
Dar mai frumoasă floare, parfum dumnezeiesc,
Cu petale-flăcări, e închinarea noastră,
Căci Te-admirăm Isuse și frumusețea Ta
Ne poleiește chipul cu Aur din Soare,
Vom construi colibe și nu vom mai pleca,
Cu Tine-i minunat, poverile-s ușoare.

Frumoasă este marea când ceru-și revarsă
Seninul lui și albastrul, în odihna ei,
Când orizontu-nchide în ea arama arsă,
Dar mai frumoasă-i ruga cu-albastrele scântei,
Căci părtășia noastră cu Tine, Domnul meu,
În limbile de foc arzând ne mistuinde,
Este în truda zilei un colț de Empireu,
Tărie sufletească, sfintele merinde.

Frumoasă e grădina când rodu-i pârguit
Și razele de aur din candela-gutuie,
Dulceață și culoare, mireasma la zenit,
Dar mai plăcută-i jertfa închinată Ție,
Mulțumirea noastră, mireasma de tămâie
Primită cu plăcere de Tine, Dumnezeu,
Beznele să-nvingem cu-a Dragostei făclie,
Să Îți dăm Ție totul, ca dar din darul Tău.

Sunt mii de frumuseți, sunt toate trecătoare,
Dar am găsit în suflet o oază de sublim,
Un dulce izvor, laudă și închinare,
Pentru splendoare-aceasta, Isuse-Ți mulțumim.
Deschidem fereastra spre Noua Cetate,
Îngenunchem smeriți, cu fața în pământ
Și ridicăm spre Tine rugăciuni curate
Iar Tu, iubit Isuse, răspunzi în Susur Blând.

Amin!

Cele mai recente resurse scrise - Lauda si inchinare

Kívánom
KívánomSzeretném, ha nyelvem mindig tudna dicsérni téged, Uram,Ismételve az Igét, szentségben megváltoztatja az életet.Sokan kérdeznek a szívbeli hitemről, Uram.Fantazmagórikus álomnak tartják, vénass... Citeste mai mult >>
Duminica Tomii
Domnul meu și Dumnezeul meu...Eu n-am pus degetul pe coastăCa Toma. Și iubirea noastrăNu-i aluat de fariseu...Domnul meu și Dumnezeul meu...Nu cunoșteam, precum tulpina,Ce-i adevărul și lumina.Eu nu e... Citeste mai mult >>
Mă copleșești cu marea-ți bunătate
Mă copleșești cu marea-ți bunătate,Îmi porți de grijă-n fiecare zi,Ești Dumnezeul meu ce totul poate,Eu nu mă las de Tine orice-ar fi.În odăița mea în rugăciune,Mă plec smerit și Ție mă închin,Cu Tine... Citeste mai mult >>
Cântă frate...cântă soră...
Cântă soră... cântă frate Celui veșnic Împărat!Celui ce de sus din ceruri te-a păzit și te-a vegheat...Cântă! Slava e a Lui și e plin de îndurareCăci mai lasă peste noi har și binecuvântare!Cântă soră... Citeste mai mult >>
CUPRINSĂ E ZIUA
CUPRINSĂ E ZIUACuprinsă e ziua de arșița veriiCe cu iuțeală în zare se-ntinde,Iar în amurg boarea dulce a seriiDuios văzduhul în brațe îl strânge.În liniștea blândă a nopțiiPe cer mândra lună se-avânt... Citeste mai mult >>
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂ
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂPlutește iz de primăvară,Răspândindu-se agalePeste munte, peste vale,Presărând mii de petaleÎn covor pe-ntreaga țară.Natura renaște iară.Glasul florilor din ramuriCu blândețe n... Citeste mai mult >>
DORESC SĂ FIU
DORESC SĂ FIUDoresc să fiu cum Tu mă vrei,Să am o inimă curatăȘi Ție pe deplin predată,Căci am o țintă și-un temei:Eu vreau, când vii ca să mă iei,Precum un stol de porumbeiSă zbor spre Țara Minunată.... Citeste mai mult >>
Dragostea
Dragoste, izvor de viaţăFericită şi curată,Râu aducător de sevăPentru roada-mbelșugată.Fructe-n ramurile sfinteAltoite cu-ndurare,Prin vâltoarea suferinţeiPentru binecuvântare.Dragoste, izvor de paceP... Citeste mai mult >>
Iubirea, fructul cerului
Când vin necazuri peste mineCa tăvălugul zdrobitorVreau să m-ascund Isuse dragÎn brațul Tău vindecător.Să stau tăcut o veșnicieȘtiind că vorba-i de prisosDoar inima să-mi bată, vie,Într-un torent impe... Citeste mai mult >>
Mulţumesc!
Mulțumesc c-ai fost cu mineCând de toți am fost uitat...Mulțumesc că în furtunăM-ai păzit și m-ai vegheat...Mulțumesc că a mea viațăAre preț în ochii Tăi...Mulțumesc că ești cu mineSus pe culmi și jos... Citeste mai mult >>