text Poezii crestine

Lacrimi

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Viorel Balcan
Lacrimi

Cât va fi un cer cu soare
Ierni târzii în plină ceaţă,
Lacrimile nu vor trece
Neştiute de a mea faţă.

Lacrimile-mi sunt prieteni
De onoare, şi surori
Mereu în nopţile străine
Când mă prind ai mei fiori.

Ele sunt ca mesagerii
Care vin şi dau de ştire
Aducând cu ei mesajul
De necaz sau de bucurie.

Lacrimile sunt izvoare
Ce au curs de când e lumea;
Dar va fi o zi în care
Vor seca pe veci atuncea.

Doamne, Tu ai plâns cu lacrimi .
Ştii ce-i lacrima în sine...
Şterge-mi azi Tu, ochii umezi
Şi îndură-Te de mine.

Ai lăsat promisiunea
Că Te duci în ceruri sus
Şi să pregăteşti o ţară
Unde lacrimi nu mai sunt.

Mult aş vrea să pot atinge
Ţara sfinţilor Tăi regi,
Iar cu mâna Ta cea sfântă
Lacrimile să le ştergi.

Ce va fi ? Tu ştii prea bine.
Eu cu mintea mea naivă
N-am să înţeleg vreodată
Voia Ta, şi vocea-Ţi blândă.

Ştiu că până-n ceasul morţii
Lacrimile-mi vor fi frânte
În dureri şi doruri multe
Până moartea mă desparte.

Sfinte Domn Isus din ceruri
Azi aduc ca jertfă-n dar
Lacrimile pocăinţei
Pironite pe altar.

Ca şi cei din lumea veche
Ce au plâns în suferinţă,
Azi, şi lacrimile mele
Le aştern cu o dorinţă:

Ca în Ţara mult visată
Unde lacrimi nu mai vin,
Cu cei dragi să alerg spre Tine
În Noul Ierusalim.


Viorel Balcan 31 august 2011






Cele mai recente resurse scrise - Lauda si inchinare

Kívánom
KívánomSzeretném, ha nyelvem mindig tudna dicsérni téged, Uram,Ismételve az Igét, szentségben megváltoztatja az életet.Sokan kérdeznek a szívbeli hitemről, Uram.Fantazmagórikus álomnak tartják, vénass... Citeste mai mult >>
Duminica Tomii
Domnul meu și Dumnezeul meu...Eu n-am pus degetul pe coastăCa Toma. Și iubirea noastrăNu-i aluat de fariseu...Domnul meu și Dumnezeul meu...Nu cunoșteam, precum tulpina,Ce-i adevărul și lumina.Eu nu e... Citeste mai mult >>
Mă copleșești cu marea-ți bunătate
Mă copleșești cu marea-ți bunătate,Îmi porți de grijă-n fiecare zi,Ești Dumnezeul meu ce totul poate,Eu nu mă las de Tine orice-ar fi.În odăița mea în rugăciune,Mă plec smerit și Ție mă închin,Cu Tine... Citeste mai mult >>
Cântă frate...cântă soră...
Cântă soră... cântă frate Celui veșnic Împărat!Celui ce de sus din ceruri te-a păzit și te-a vegheat...Cântă! Slava e a Lui și e plin de îndurareCăci mai lasă peste noi har și binecuvântare!Cântă soră... Citeste mai mult >>
CUPRINSĂ E ZIUA
CUPRINSĂ E ZIUACuprinsă e ziua de arșița veriiCe cu iuțeală în zare se-ntinde,Iar în amurg boarea dulce a seriiDuios văzduhul în brațe îl strânge.În liniștea blândă a nopțiiPe cer mândra lună se-avânt... Citeste mai mult >>
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂ
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂPlutește iz de primăvară,Răspândindu-se agalePeste munte, peste vale,Presărând mii de petaleÎn covor pe-ntreaga țară.Natura renaște iară.Glasul florilor din ramuriCu blândețe n... Citeste mai mult >>
DORESC SĂ FIU
DORESC SĂ FIUDoresc să fiu cum Tu mă vrei,Să am o inimă curatăȘi Ție pe deplin predată,Căci am o țintă și-un temei:Eu vreau, când vii ca să mă iei,Precum un stol de porumbeiSă zbor spre Țara Minunată.... Citeste mai mult >>
Dragostea
Dragoste, izvor de viaţăFericită şi curată,Râu aducător de sevăPentru roada-mbelșugată.Fructe-n ramurile sfinteAltoite cu-ndurare,Prin vâltoarea suferinţeiPentru binecuvântare.Dragoste, izvor de paceP... Citeste mai mult >>
Iubirea, fructul cerului
Când vin necazuri peste mineCa tăvălugul zdrobitorVreau să m-ascund Isuse dragÎn brațul Tău vindecător.Să stau tăcut o veșnicieȘtiind că vorba-i de prisosDoar inima să-mi bată, vie,Într-un torent impe... Citeste mai mult >>
Mulţumesc!
Mulțumesc c-ai fost cu mineCând de toți am fost uitat...Mulțumesc că în furtunăM-ai păzit și m-ai vegheat...Mulțumesc că a mea viațăAre preț în ochii Tăi...Mulțumesc că ești cu mineSus pe culmi și jos... Citeste mai mult >>