La un pas de Casă

La un pas de Casă

La un pas de Casa norilor,
E dealul, culmea durerilor;
Zi de zi, cu râvnă urcăm...
La poala crucii ne e ruga,
Cuprindem cu privirea, zarea...
Dorim să auzim chemarea,
Până aici, tare ne-a fost greu,
Dar, am crezut în Tine, Dumnezeu,
Calea crucii nu e ușoară,
Luptăm cu viața, și a ei povară.

Ne înviorăm în ploi de iubire,
Arde în noi, dorul de Tine.
Cuvântul cald l-am ascultat,
Verde brad în viață m-ai lăsat.
În vreme de cald și mult soare,
În ger, furtună, ți-am fost culoare.
Am ascultat mereu pământul,
Am ascultat vuietul, vântul...
Tainic își ascundeau în foșnet
Tristețea și dorul tăcut.

Mă uit la soare, la izvor,
Minune a minunilor.
Ele deslușesc secretul viu,
Melodia, cântul munților.
Toate, Te măresc în felul lor,
Tu Ești Marele Dumnezeu.
Iubirea Ta, pasăre-n zbor,
Ce împrăștie pe pământ dor,
Puterea Cuvântului peste toți,
Ne arăți calea, spre ale Tale porți.

Ne-încetat dai aripi tuturor,
Ne lași balsam vindecător,
Liniștești freamătul mărilor,
Valul lovit de stânci de dor,
Dai lumii, ritm de bucurie,
Neobosite Daruri Sfinte,
La fereastra pământului.
Cu șoapte lovești, anunți că vii;
Imensul Port al inimilor,
Repetă în cor - Isus, Te ador.

Secretul lumii fericite,
Îl găsim doar pe a Ta cale...
Clipele cele mai frumoase
Sunt când, urmăm ale Tale povețe.
Prin greu, prin bine, Doamne,
Mereu ne ții pe brațe.
Înțelepciunea Ta ne-ai dat,
Întunericul l-ai luminat;
Plecați, urcăm culmea cu dor,
Acolo, lângă Casa norilor.

În serile cu clipe triste,
Zborul meu drumul pierduse,
Inima îmi bătea cu teamă,
Credeam că m-ai uitat, Isus, dragă.
Eu, Te aștept pe apusul ce zboară,
În rugă Te chem iar: Coboară!
Eu stau treaz în orice vreme,
Chiar când universul doarme.
Nu-știu ziua, ceasul, când ai să vii...
Eu aștept la fereastra pământului,
Să Te întâmpin cu drag și dor,
Să plec cu Tine spre albastrele zări.