Izvoare de har

Ca floarea ce-aşteaptă umil picătura de rouă,
Aştept cu ardoare, în sufletu-mi ars, ca să plouă,
Departe-ntrevăd printre neguri de noapte, Lumina
Şi văd raza caldă, ce-mbracă-n splendoare, grădina. . .

În roua ascunsă sub petale de crin ´miresmat,
Stă dorul arzând, lepădarea de tot ce-i păcat
Şi lacrima-mi caldă. . . ulei în al cerului sfeşnic,
Ea cade pe răni, în bătăi cadenţate de ornic.

Pe urme de cuie îmi pun buzele arse şi-n rugă,
Aştern la picioarele-Ţi sfinte trăirea-mi de slugă,
Dintr-un fiu rătăcit, pe cărări neştiute, pierdut,
Să mă faci iarăşi vrednic de slavă, să-mi dai un statut.

Azi Duhul cel Sfânt îmi pătrunde adânc în simţire,
Văd floarea şi roua, grădina şi marea-Ţi iubire,
Văd îngeri ce-aşteaptă să cânte a noastră-mpăcare,
Văd lacrima-Ţi sfântă ce spune-n căderea-i. . . Iertare!

E plină grădina de zumzet, de ton şi culoare,
Văd boabe de rouă, smaralde ce-nvăluie-o floare,
Izvoare de har coboară din înălţimea-albastră
Şi-mbracă-n splendoare lăstarul şi viaţa din glastră.

Ca floarea ce-aşteaptă umil picătura de rouă,
Aştept cu ardoare, în sufletu-mi ars, ca să plouă,
Privesc cu uimire, din ceruri Divinul coboară,
Să ude grădina şi floarea şi tot ce e gata să moară. . .

28/05/2011, Barcelona-Lucica Boltasu