Iubirea

Te-am întâlnit Iubire
Pe culmi de dor înalte
Când dulcea Ta sclipire
Din zări îndepărtate

Umplea văzduhul sumbred
De raze de lumină
Alungând orice regret
Din neagra nopții tină.

Am tresărit de-odată
Văzând a Ta splendoare
Parcă nemaivisată
Nici văzută sub soare,

Mă încânta sublimul,
Iubirea Ta curată
Ce mi-a adus alinul
Şi dragostea-Ți bogată...

Şi-atunci, în glas de şoapte
Mi-ai spus că fără Tine
Sunt un pribeag în noapte
Trăind printre ruine,

Mi-ai spus că de Fiorul
Tău de iubire sfântă
Nu-mi cercetează dorul
Şi tot ce mă frământă,

Un jar mi-e 'ntreaga viață,
Doar lacrime amare,
O neagră dimineață
Făr' răsărit de soare.

Mi-ai spus că în iubire
De n-ar fi-a Ta splendoare
N-aş şti de fericire
Şi inima m-ar doare,

Aş fi doar răni şi sânge,
Doar trist, nemângâiat
Şi inima mi-ar plânge
Sub cerul înnorat!

N-aş şti de zări senine,
De zâmvet în extaz,
Căci vor fi doar suspine
Şi lacrimi pe obraz.

Mi-ai spus că armonia
Mi-ar fi un timp de jale
De n-ar fi bucuria
Prezenței slavei Tale!

Mi-ai spus că biruința
Mi-ar fi doar o visare
De nu mi-ai şti dorința
Când trec prin încercare,

Mi-ai spus că niciodată
N-aş putea sta-n picioare
De nu mi-ai fi Tu Tată
Să-mi dai mereu salvare!

Mi-ai spus că-n noaptea rece
Atâtea pot să vină,
Dar Tu în cer eşti Rege
Şi Tu mă ții de mână!

Mi-ai spus că pretutindeni
Mă poartă a Ta mână
Când spun că n-am pe nimeni
Şi norii se adună,

Când totul mi se pare
Că împotrivă-mi este,
Când strig după salvare
Să pot ca să trec peste...

Eu, am căzut pe gânduri...
O clipă de tăcere...
Apoi, cu drag in versuri,
Cuprins de mângâiere

Ți-am spus că-Mi eşti Iubire
În viața mea pribeagă,
Îmi eşti susur subțire,
Eşti clipa cea mai dragă,

Ți-am spus că Tu-mi eşti totul
Aicea jos în lume,
Tu îmi eşti ajutorul
Când chem al Tău sfânt Nume!

Ți-am spus că doar cu Tine
Eu voi cunoaşte pacea
Şi ma simțesc prea bine
Când eu îți aud vocea.

Ți-am spus dulce Splendoare
Că Tu-mi eşti fericirea
Când inima mă doare,
Ca să simțesc iubirea!

Ți-am spus că fără Tine
Mi-ar fi viața pustie
Şi gândul trist din mine
Mi-ar fi o grea robie.

Ți-am spus că prin iubire
Văd zările senine,
Chiar de ades din fire
Vin doar spini şi ruine...

Ți-am spus că doar prin Tine
Eu pot avea viața
Şi zările senine
Când vine dimineața.

Ți-am spus cu dor în suflet
Ca să nu laşi vreodată
Să fie al meu umblet
Prin lumea desfrânată.

Ți-am spus cu-amare lacrimi
Să îmi inunzi trăirea
Când mă aşteaptă doar spini
Să îmi stingă iubirea.

Ți-am spus că chipu-Ți dulce
Îmi este mângâiere
Şi pace îmi aduce
Pe aripi de putere.

Privirea Ta senină
Scăldată în iubire
Îmi face viața plină
De har şi fericire!

Obrajii Tăi Iubire
Sunt jumătăți de rodii
Şi blânda Ta privire
Mă umple de bucurii.

Aş vrea ca-n curăție
Mereu să Te păstrez
Şi plin de bucurie
Doar Ție să-Ți urmez!

Eu fără Tine-n lume
Nu îmi găsesc alinul
Căci sunt ca un tăciune
Ce-abia-şi înalță fumul.

Căci Tu îmi eşti speranță
Pe drumul plin de stânci,
Doar Tu îmi dai viață
Când trec prin ape-adânci.

Doar Tu mă 'nalți pe culmea
Iubirii-adevărate
Şi-mi mângâi dornic fruntea
Cu raze preacurate!

Tu mi-ai rămas nădejdea
Iubirii mult visare
Chiar dac-ades tăcerea
Cu zări înnourate

Se lasă pretutindeni
Făcându-mă să cred
Că nu m-ascultă nimeni
Şi în zadar aştept...

Ce sfântă bucurie
Revars-a Ta splendoare
Şi-n dulce melodie
Cu strigăt de serbare

Îți arăți Tu tandrețea...
Ridic a Ta mahramă,
Să îți văd frumusețea
Ce-n lume n-are seamă!

Şi mă uimesc de Tine,
Tresalt de fericire
Dorind ca lângă mine
Să fii în nemurire!

Aş vrea ca niciodată
Sa nu ne fim lipsiți
Iar Dragostea curată
Să ne țină uniți!

Iubirea, forța sfântă
Să ardă-n mine vie
Când inima-mi se-avântă
Spre-a Ta Împărăție!

Doresc, şi-aş vrea fierbinte
Cu Tine să trăiesc
Pe plaiurile sfinte
Să-Ți spun cât Te iubesc!

Şi Te ador în toate,
Îți sorb ades privirea...
Rămâi deci pân' la moarte
Splendoarea mea, Iubirea!

Amin!