Îţi simt iubirea

Îmi simţi iubirea Doamne? Îmi cunoşti aşteptarea?
Te percep şi vibrez, privind în tăcere zarea,
Mă ninge cu speranţe şi sfinţire şi dor,
Simt ungerea divină, mai simt că vreau să zbor,

Cum plânge cerul Doamne, cu lacrimi îngheţate,
Mirific alb de pace, de har şi plinătate,
Atâta perfecţiune într-o sclipire dalbă,
Steluţe infinite-n a veşniciei salbă…


Mă vezi sub daltă Doamne? Sunt lucrul mâinii Tale!
Ai îmbrăcat argila cu-a florilor petale,
Crini albi şi iasomie şi verde din câmpii
Mă înfăşoară tandru, dar Doamne, Tu un vii?

M-aplec cu umiliţă şi trupul, greu răzbate,
În schilodiri acute, se pierd în umbră toate:
Şi visuri şi speranţe, chiar eu mă trec şi pier
Sub pătura de neauă… Mai este vreun mister?

O trecere de-o clipă, apoi o lăcrimare,
Un fulg topit în palma Fiinţei Creatoare,
Un sâmbure ce-aşteaptă sub brazdă primăvara,
Dar rabdă-n întuneric, şi frig, şi strâmtorarea,

Îţi simt iubirea, Doamne! Îţi cunosc aşteptarea!
Te percep şi vibrez, privind în tăcere zarea,
Mă ninge cu speranţe, şi sfinţire, şi dor,
Simt ungerea divină, şi simt că-ncep să zbor,

Mă smulg din lutul care mă ţine prizonier
Şi-nfăşurat în mantii stelare, ce nu pier,
Mă scutur de ţărână, îmi iau un nou avânt,
Şi mă înalţ spre ceruri, pe braţul Celui Sfânt!

13/12/12, Barcelona- Lucica Boltasu