text Poezii crestine

Îți mulțumesc pentru iertare

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Laura Minciună
"Domnul este îndurător și milostiv, îndelung răbdător și bogat în bunătate."(Psalm 103:8)

Oriunde-am merge-n astă lume,
Oriunde-am face vreun popas,
Cuvântul Sfânt să ne îndrume
În orice zi și-n orice ceas!

Cuvântul Tău, izvor de viață,
Să fie scut în încercări,
În orișicare dimineață
Și-n nopțile cu întristări!

Lumina Ta să ne vegheze
Pe munți înalți, în văi adânci,
Cât fi-va viața să dureze,
Să nu ne pierdem printre stânci!

Cum ceru-i de pământ departe,
Așa de mare milă ai,
Căci nu ne faci după păcate,
Ne ierți și harul Tău ni-l dai.

Suntem țărână trecătoare,
Greșim prea mult, însă Tu știi-
Stăpân al vremii viitoare-
Ne-nveți să fim ai Tăi copii!

Doamne, Făuritor a toate
Și Creator de univers,
Ești Dumnezeu ce totul poate
Și ocrotești al nostru mers.

Chiar dacă sunt prea multe piedici
Și drumul ni se pare greu,
Cu Tine noi suntem puternici,
Căci numai Tu ești Dumnezeu!

Îți mulțumim pentru iertare
Și pentru jertfa lui Isus,
Pentru dreptate și-ndurare,
Din zori de zi până-n apus.

Și pentru că nu ții mânie
De câte ori Te întristăm,
Iertare noi Îți cerem Ție
Și-n veci Te binecuvântăm!

Cele mai recente resurse scrise - Lauda si inchinare

Kívánom
KívánomSzeretném, ha nyelvem mindig tudna dicsérni téged, Uram,Ismételve az Igét, szentségben megváltoztatja az életet.Sokan kérdeznek a szívbeli hitemről, Uram.Fantazmagórikus álomnak tartják, vénass... Citeste mai mult >>
Duminica Tomii
Domnul meu și Dumnezeul meu...Eu n-am pus degetul pe coastăCa Toma. Și iubirea noastrăNu-i aluat de fariseu...Domnul meu și Dumnezeul meu...Nu cunoșteam, precum tulpina,Ce-i adevărul și lumina.Eu nu e... Citeste mai mult >>
Mă copleșești cu marea-ți bunătate
Mă copleșești cu marea-ți bunătate,Îmi porți de grijă-n fiecare zi,Ești Dumnezeul meu ce totul poate,Eu nu mă las de Tine orice-ar fi.În odăița mea în rugăciune,Mă plec smerit și Ție mă închin,Cu Tine... Citeste mai mult >>
Cântă frate...cântă soră...
Cântă soră... cântă frate Celui veșnic Împărat!Celui ce de sus din ceruri te-a păzit și te-a vegheat...Cântă! Slava e a Lui și e plin de îndurareCăci mai lasă peste noi har și binecuvântare!Cântă soră... Citeste mai mult >>
CUPRINSĂ E ZIUA
CUPRINSĂ E ZIUACuprinsă e ziua de arșița veriiCe cu iuțeală în zare se-ntinde,Iar în amurg boarea dulce a seriiDuios văzduhul în brațe îl strânge.În liniștea blândă a nopțiiPe cer mândra lună se-avânt... Citeste mai mult >>
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂ
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂPlutește iz de primăvară,Răspândindu-se agalePeste munte, peste vale,Presărând mii de petaleÎn covor pe-ntreaga țară.Natura renaște iară.Glasul florilor din ramuriCu blândețe n... Citeste mai mult >>
DORESC SĂ FIU
DORESC SĂ FIUDoresc să fiu cum Tu mă vrei,Să am o inimă curatăȘi Ție pe deplin predată,Căci am o țintă și-un temei:Eu vreau, când vii ca să mă iei,Precum un stol de porumbeiSă zbor spre Țara Minunată.... Citeste mai mult >>
Dragostea
Dragoste, izvor de viaţăFericită şi curată,Râu aducător de sevăPentru roada-mbelșugată.Fructe-n ramurile sfinteAltoite cu-ndurare,Prin vâltoarea suferinţeiPentru binecuvântare.Dragoste, izvor de paceP... Citeste mai mult >>
Iubirea, fructul cerului
Când vin necazuri peste mineCa tăvălugul zdrobitorVreau să m-ascund Isuse dragÎn brațul Tău vindecător.Să stau tăcut o veșnicieȘtiind că vorba-i de prisosDoar inima să-mi bată, vie,Într-un torent impe... Citeste mai mult >>
Mulţumesc!
Mulțumesc c-ai fost cu mineCând de toți am fost uitat...Mulțumesc că în furtunăM-ai păzit și m-ai vegheat...Mulțumesc că a mea viațăAre preț în ochii Tăi...Mulțumesc că ești cu mineSus pe culmi și jos... Citeste mai mult >>