text Poezii crestine

Îți mulțumesc că sunt un fiu iertat!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Lucica Boltaşu
Iubite Domn, Stăpânul vieții mele,
Vin înaintea Ta cu mulțumire,
Știu că vorbirea mea este săracă,
Dar tot ce spun, să știi că-i din iubire.
E prea puțin cuvântul să rostească
Adevărata stare a ființei,
Dar vreau să-nchin umila mea viață,
Cu tot ce sunt, pe-altarele credinței.

Ce pot să-Ți dau, decât a mea trăire?
Nu am nimic care să-mi aparțină,
De-aceea mă proştern cu umilință,
Căci mi-ai dat pace, viață și lumină.
Și nu-i o pâlpâire de-o secundă,
Ci chiar Lumina cea fără de moarte,
Prin harul Tău, azi am o nouă țintă,
Nimic nu vreau de cer să mă despartă!

Privesc în jur, hambarele sunt pline,
Cămările-s umplute cu de toate,
Pământul ce-i muncit cu multă trudă,
Ne-a dat prin mila Ta, multe bucate.
Sunt daruri multe, daruri de mâncare,
Dar mai presus, e Duhul Sfânt pe care,
Noi L-am primit atunci la Cincizecime,
Îndrumător, în lumea pieritoare.

Ce aș fi fost, de nu priveai spre mine?
N-aş fi acum copil de Dumnezeu,
Căci ai privit la suflet, nu la fire
Și mi-ai iertat deplin păcatul meu!
Îți mulțumesc de pâine și de apă,
De aer, ploaie, flori și lucruri mii,
De tot ce am, familie, Adunare,
Dar cel mai mult, știind c-o să revii.

Oricât de greu e drumul care urcă
Spre Sfântul munte, sunt mulțumitor,
Căci vremea de durere se va șterge,
Când vei veni Isuse drag, pe nor.
Și ce-aş putea să-Ți cer mai mult de-atâta,
Căci Tu mi-ai dat o nouă viață-n dar,
Pot să zâmbesc chiar dacă plâng, Preasfinte,
Căci orizontul nu are hotar.

În jur e pace Doamne, libertate,
Ce mare har avem, ce bucurie,
Îți mulțumesc că ești prezent Isuse,
Tu, Cel ce Ești, ce-ai fost și ce-o să vie!
Îți mulțumesc că nu ne lași pierzării,
Chiar de-am căzut, Tu mâna ne-ai întins,
Atât Te rog, dezleagă și îndrumă,
Pe omul ce în lanțuri este prins.

Ca să cunoască și el darul Vieții,
Să Te primească-n viața lui ca Domn,
Să poată mulțumi cu bucurie,
C-a fost trezit din al pieirii somn.
Să Ți se-nchine-ntreaga omenire,
Căci Tu ești darul cel mai minunat,
O, Sfinte Tată, azi Îți cânt "Osana!"
Îți mulțumesc că sunt un fiu iertat!

20/11/16, Barcelona- Lucica Boltasu

Cele mai recente resurse scrise - Lauda si inchinare

Tânjire
Din vraja morții, a desfrâului și-a nopții,Din vrajba înfierării cugetului întinat,Cu mreaja Evangheliei să mă scoată din păcat,Un Fiu divin, ceresc, preasfânt, S-a întrupat.Și a clădit o certitudine... Citeste mai mult >>
Lumină
Lumina altorasugrumă vraja nepătrunsului ascunsîn adâncimi de întuneric.Dar Tu,o, Dumnezeule slăvit,Tu cu lumina Ta îmbracia lumii tainăși Te arăți Neprihănit pe zorile duioasecare străpung, răzbat,di... Citeste mai mult >>
Şi Te laud!
Îmi ridic spre cer privireaÎnsă cerul e-noratDar eu ştiu că eşti acoloŞi de mine n-ai uitatMă veghezi prin Duhul SfântŞi îmi dai din cer putereIar când rănile mă dorTorni balsam şi mângâiere...Doamne,... Citeste mai mult >>
Ce minunat!
Marea, cu-al ei legănat —Viforul de vânt, purtatne'mblânzit și nedresat —Ciripit din zori ritmat —Clipocit de râu curat —Freamătul de ploi redat —Arșița de foc uscat —— Cântă imn înfiorat: "Acelui ce... Citeste mai mult >>
Ce am eu să nu cunoști?
Ce am eu să nu cunoști?Domn al miilor de oști,Zeci de mii, și mii de mii;Ce am eu, și Tu nu știi,Stăpâne din veșnicii?Ce pot eu și Tu nu poți,Tu, care ne știi pe toți?Tu, care doar porunceștiȘi din vâ... Citeste mai mult >>
Cuvinte de un dulce farmec
[Un psalm al fiilor lui Core. O cântare de dragoste.]---Cuvinte de un dulce farmec dau în clocot,Și inima îmi este jar încins;Cu bucurie și de veselie strig în hohotLucrarea mea de laudă ce am aprins.... Citeste mai mult >>
Iartă Doamnea mea tăcere, când trebuie ca să vorbesc!
Iartă Doamne a mea tăcere, când trebuie ca să vorbesc!Iartă Doamne a mea tăcere, când trebuie ca să vorbescIartă Doamne nepăsarea, ce m-a caracterizatFă-mă de acum înainte, adevărul, să-l rostesc,Dă-m... Citeste mai mult >>
Un Stăpân care iubește
Un Stăpân care iubeșteAm pornit pe drumul TăuȘi alerg, spre mântuireNu-i ușor, ba chiar e greuDar doresc a Ta iubire.Bolovani îmi ies în caleColți de piatră, ce mă dorDar merg pe urmele TaleScump și d... Citeste mai mult >>
Picătura de șapte
Șapte e cifra cu sufletul sacru.În ziua a șaptea pâinile-s coapte.Aici nu vorbim de un simulacru…Eu sunt o picătură de șapte!Șapte e ziua cu sarcini de doicăEa le duce pe celelalte în spate.Rebecă, De... Citeste mai mult >>
Izvor de pace
Izvor de pace şi iubire,Noian de îndurări cereştiGăsit-a sufletu-mi în Tine,Păstor din slăvi Dumnezeiești.Şi ori de câte ori furtunaȘi vânturi bat în mine iar,Eu adăpost găsesc în Tine,Cetate veșnică... Citeste mai mult >>