text Poezii crestine

Isus, bucuria mea!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Isus, bucuria mea!


Domnul e tăria mea
Când necazul, mă apasă
Lui Îi spun tot ce aș vrea
Fiindcă știu, de mine-i pasă.

La nevoie, e cu mine
Mi-e sprijin, îmi dă putere,
Pe al Său braț El mă ține
Mi-alină, orice durere,

El mă mângâie duios
Îmi șoptește cu iubire
Fiul cel mărit, Hristos
Poate, să-mi dea fericire,

Căci orice s-ar întâmpla
Dacă El, e lângă mine
Liniștit, eu voi putea
Să trăiesc, să-mi fie bine.

Valuri grele de-ar veni,
Ca să măture pământul
Și vântul, dacă ar vui
El, Își ține legământul.

De toate aș fi ferit,
Protejat, de a Lui Iubire
Apărat și ocrotit
Prin El primesc mântuire!

Doar cu El voi birui
În această lume rea,
De tot ce-i rău m-a feri
Scut îmi va fi, pururea.

Credința mea este vie
Căci Isus e Domnul meu
În a Sa Împărăție
Mă va găzdui mereu

Din toate voi fi salvat
Fiindcă El e Domnul meu
El, e marele Împărat
El, e salvatorul meu!

Cu bine vreau să sfârșesc
La cer sus, în casa Sa
Cu îngerii să-L slăvesc
Veci de veci și pururea.

Amin

Câmpia Turzii, 2 februarie 2025


Cele mai recente resurse scrise - Lauda si inchinare

Kívánom
KívánomSzeretném, ha nyelvem mindig tudna dicsérni téged, Uram,Ismételve az Igét, szentségben megváltoztatja az életet.Sokan kérdeznek a szívbeli hitemről, Uram.Fantazmagórikus álomnak tartják, vénass... Citeste mai mult >>
Duminica Tomii
Domnul meu și Dumnezeul meu...Eu n-am pus degetul pe coastăCa Toma. Și iubirea noastrăNu-i aluat de fariseu...Domnul meu și Dumnezeul meu...Nu cunoșteam, precum tulpina,Ce-i adevărul și lumina.Eu nu e... Citeste mai mult >>
Mă copleșești cu marea-ți bunătate
Mă copleșești cu marea-ți bunătate,Îmi porți de grijă-n fiecare zi,Ești Dumnezeul meu ce totul poate,Eu nu mă las de Tine orice-ar fi.În odăița mea în rugăciune,Mă plec smerit și Ție mă închin,Cu Tine... Citeste mai mult >>
Cântă frate...cântă soră...
Cântă soră... cântă frate Celui veșnic Împărat!Celui ce de sus din ceruri te-a păzit și te-a vegheat...Cântă! Slava e a Lui și e plin de îndurareCăci mai lasă peste noi har și binecuvântare!Cântă soră... Citeste mai mult >>
CUPRINSĂ E ZIUA
CUPRINSĂ E ZIUACuprinsă e ziua de arșița veriiCe cu iuțeală în zare se-ntinde,Iar în amurg boarea dulce a seriiDuios văzduhul în brațe îl strânge.În liniștea blândă a nopțiiPe cer mândra lună se-avânt... Citeste mai mult >>
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂ
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂPlutește iz de primăvară,Răspândindu-se agalePeste munte, peste vale,Presărând mii de petaleÎn covor pe-ntreaga țară.Natura renaște iară.Glasul florilor din ramuriCu blândețe n... Citeste mai mult >>
DORESC SĂ FIU
DORESC SĂ FIUDoresc să fiu cum Tu mă vrei,Să am o inimă curatăȘi Ție pe deplin predată,Căci am o țintă și-un temei:Eu vreau, când vii ca să mă iei,Precum un stol de porumbeiSă zbor spre Țara Minunată.... Citeste mai mult >>
Dragostea
Dragoste, izvor de viaţăFericită şi curată,Râu aducător de sevăPentru roada-mbelșugată.Fructe-n ramurile sfinteAltoite cu-ndurare,Prin vâltoarea suferinţeiPentru binecuvântare.Dragoste, izvor de paceP... Citeste mai mult >>
Iubirea, fructul cerului
Când vin necazuri peste mineCa tăvălugul zdrobitorVreau să m-ascund Isuse dragÎn brațul Tău vindecător.Să stau tăcut o veșnicieȘtiind că vorba-i de prisosDoar inima să-mi bată, vie,Într-un torent impe... Citeste mai mult >>
Mulţumesc!
Mulțumesc c-ai fost cu mineCând de toți am fost uitat...Mulțumesc că în furtunăM-ai păzit și m-ai vegheat...Mulțumesc că a mea viațăAre preț în ochii Tăi...Mulțumesc că ești cu mineSus pe culmi și jos... Citeste mai mult >>