text Poezii crestine

ISUS

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ion Popescu

Isus, e numele rostit de veacuri
Ce-l poartă sfinții lui mereu în gând
În El este puterea cea mai mare
Ce s-a văzut vreodată pe pământ

Isus, e numele săpat pe stânca
Pe care toți creştinii au urcat
Ca să rămână neînfrânți în lupta
La care tu şi eu am fost chemat

Isus, e numele săpat în stele
Şi astrele îl recunosc la fel
Nu-i măreție mai fermecătoare
Decât puterea arătată-n El

E-un nume mai presus de orice nume
Ce oamenii vreodată au purtat
E vrednic, înălțat şi poate oricine
Să îl rostească, atât de minunat

Când spui Isus, vor apărea îndată
Mulțimile ce îl aşteaptă-n drum
Să vadă vindecările măreţe
Şi harul ce îl însoțeşte acum

În numele lui Isus se ridică
Ologul ce de mult zăcea culcat
Şi stă ca mărturie în picioare
Căci Petru şi Ioan l-au vindecat

În numele Isus, găsesc salvare
Şi mântuire din al meu păcat
El poate mântui orice suflare
În El poți fi şi tu răscumpărat

Isus e raza de lumină sfântă
Ce se revarsă zilnic peste noi
Ne dă din bucuria lui cea sfântă
Şi ne ajută în orişice nevoi

Isus e regele din strălucire
Ce a promis că va veni-n curând
Să-şi ia poporul Lui în veşnicie
Să îl înalţe, de pe acest pământ

Să-l ducă în casa ce a pregătito
Răscumpăraţilor, prin jertfa sa
Acelor ce au stat în aşteptare
Şi au iubit mereu venirea ta

Ei vor cânta o veşnicie-ntreagă
Şi vor slăvi un nume, nencetat
Isus, e numele rostit de veacuri
Nu-i altul mai frumos şi minunat







Cele mai recente resurse scrise - Lauda si inchinare

Kívánom
KívánomSzeretném, ha nyelvem mindig tudna dicsérni téged, Uram,Ismételve az Igét, szentségben megváltoztatja az életet.Sokan kérdeznek a szívbeli hitemről, Uram.Fantazmagórikus álomnak tartják, vénass... Citeste mai mult >>
Duminica Tomii
Domnul meu și Dumnezeul meu...Eu n-am pus degetul pe coastăCa Toma. Și iubirea noastrăNu-i aluat de fariseu...Domnul meu și Dumnezeul meu...Nu cunoșteam, precum tulpina,Ce-i adevărul și lumina.Eu nu e... Citeste mai mult >>
Mă copleșești cu marea-ți bunătate
Mă copleșești cu marea-ți bunătate,Îmi porți de grijă-n fiecare zi,Ești Dumnezeul meu ce totul poate,Eu nu mă las de Tine orice-ar fi.În odăița mea în rugăciune,Mă plec smerit și Ție mă închin,Cu Tine... Citeste mai mult >>
Cântă frate...cântă soră...
Cântă soră... cântă frate Celui veșnic Împărat!Celui ce de sus din ceruri te-a păzit și te-a vegheat...Cântă! Slava e a Lui și e plin de îndurareCăci mai lasă peste noi har și binecuvântare!Cântă soră... Citeste mai mult >>
CUPRINSĂ E ZIUA
CUPRINSĂ E ZIUACuprinsă e ziua de arșița veriiCe cu iuțeală în zare se-ntinde,Iar în amurg boarea dulce a seriiDuios văzduhul în brațe îl strânge.În liniștea blândă a nopțiiPe cer mândra lună se-avânt... Citeste mai mult >>
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂ
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂPlutește iz de primăvară,Răspândindu-se agalePeste munte, peste vale,Presărând mii de petaleÎn covor pe-ntreaga țară.Natura renaște iară.Glasul florilor din ramuriCu blândețe n... Citeste mai mult >>
DORESC SĂ FIU
DORESC SĂ FIUDoresc să fiu cum Tu mă vrei,Să am o inimă curatăȘi Ție pe deplin predată,Căci am o țintă și-un temei:Eu vreau, când vii ca să mă iei,Precum un stol de porumbeiSă zbor spre Țara Minunată.... Citeste mai mult >>
Dragostea
Dragoste, izvor de viaţăFericită şi curată,Râu aducător de sevăPentru roada-mbelșugată.Fructe-n ramurile sfinteAltoite cu-ndurare,Prin vâltoarea suferinţeiPentru binecuvântare.Dragoste, izvor de paceP... Citeste mai mult >>
Iubirea, fructul cerului
Când vin necazuri peste mineCa tăvălugul zdrobitorVreau să m-ascund Isuse dragÎn brațul Tău vindecător.Să stau tăcut o veșnicieȘtiind că vorba-i de prisosDoar inima să-mi bată, vie,Într-un torent impe... Citeste mai mult >>
Mulţumesc!
Mulțumesc c-ai fost cu mineCând de toți am fost uitat...Mulțumesc că în furtunăM-ai păzit și m-ai vegheat...Mulțumesc că a mea viațăAre preț în ochii Tăi...Mulțumesc că ești cu mineSus pe culmi și jos... Citeste mai mult >>