Isaia 53

Cine-a crezut în ce ni se vestise,
Sau brațul Domnului a cunoscut?
Chiar de la început, de când venise,
Ca o odraslă slabă a crescut.

Ca un Lăstar ce crește în pustie,
Prin frumusețe nu ne atrăgea,
Nu strălucea decât în modestie,
Plăcut la-înfățișare nu era.

Om al durerii și al suferinței
A fost de toată lumea părăsit,
Înveșmântat în haina umilinței
L-am ignorat și L-am disprețuit.

Și totuși, suferința ce-a purtat-o
A fost a noastră; fiindcă ne-a iubit
Durerea noastră-asupra Lui a luat-o,
Nu pentru vina Lui a fost lovit.

Ci pentru noi a fost străpuns pe cruce,
Vinovăția noastră a purtat,
Pedeapsa, care pace ne aduce,
El a primit-o, și ne-a vindecat.

Mergeam pe drumul nostru în neștire,
Cu toții rătăceam ca niște oi,
Însă, a noastră grea nelegiuire
Pe El a pus-o Domnul, nu pe noi.

Ca mielul dus înspre măcelărie,
Și ca o oaie mută, n-a rostit
Nici măcar un cuvânt de vrăjmășie
Când a fost chinuit și asuprit.

Prin judecată și prin apăsare
El a fost luat, dar cine a crezut
Că moartea Lui a fost ispășitoare
Pentru poporul care L-a vândut?

De cel bogat I-a fost săpat mormântul,
Și groapa I-a fost pusă între răi,
Măcar că nu I-a fost viclean cuvântul
Și n-a mers pe-a nelegiuirii căi.

Domnul a hotărât ca să-L zdrobească
Prin suferință... Dar prin jertfa Sa,
Sămânța de urmași ce-o s-odrăslească
O va vedea, și se va bucura.

Și va simți atunci înviorarea
Prin rodul muncii sufletului Lui
Când mulți primi-vor binecuvântarea,
O stare după voia Domnului.

De-aceea cu cei mari Îi voi da parte,
La loc cu cei puternici și-înălțați,
Căci pentru păcătoși S-a dat la moarte
Și S-a rugat pentru cei vinovați.