Închinare

În ceasul minunat de rugăciune
Al sufletului mult dorit popas,
Mi-aplec urechea să aud ce-mi spune,
Din Slava Cerului al Tatălui meu Glas.

Din depărtarea zărilor senine,
Aştept în umilinţă un răspuns,
Căci vreau să ştiu ce spune despre mine
Cel ce cunoaşte-al inimii ascuns.

De Ochiul Lui nimic nu poţi ascunde
Oricât ai fi de bun şi iscusit...
În cuibul gândurilor tale El pătrunde
Căci este-un Dumnezeu Nemărginit.

Când stau cu El de vorbă, niciodată
Nu pot să spun un lucru mai frumos
Decât umila rugăciune: "Sfinte Tată,
Ai milă de un mare păcătos!"

Aşa cum sunt, zdrobit, cu reverență,
În ceasul rugăciunii mă proştern
Şi chem în viaţa mea a Lui prezență,
Să-nlăture al răului infern.

Căci nu mai vreau cel rău să mă înşele,
Să beau din cupa-i plină de venin...
Nu vreau să mai fiu rob părerii mele,
Păşind pe-un drum de Dumnezeu străin.

Acel ce dă adevărata viaţă,
Vreau să îmi fie Rege şi Stăpân!
În Voia Lui şi-n Sfânta Lui povaţă
Până la moarte vreau ca să rămân.

De câte ori mă duc la închinare
În Faţa Lui stau sincer şi smerit,
Căci vreau să fiu privit cu îndurare
Și socotit de El neprihănit.