text Poezii crestine

Încă o zi

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Esty Petre
Doamne, inca o zi în viața noastră
Prin al Tău har nemărginit ne-ai dăruit
Ne-ai ocrotit si ai vegheat asupra noastra
Iar zorii diminetii s-au ivit.

Deschid fereastra si privesc splendoarea
Cerului senin si linistit
Coruri de păsări iti canta bunătatea
A Ta îndurare si azi s-a înnoit

Natura întreaga te lauda Părinte
Miresmele din flori te alintă ne-încetat,
Soarele se înalță, luminând iti da cinste
Ma alătur și eu lor spunand: Ești Minunat!

M-aplec cu reverență să-ți mulțumesc o Doamne
Ca, pot sa vad lumina si tot ce ai creat
Din zorii dimineții să pot pașii cu Tine
E harul Tău Isuse, un dar nemeritat

Nu pentru-a mele fapte, nimic n-am bun în mine
Dar binecuvântari cerești ai revărsat
S-avem belșug de apă, de viață și de pâine
Cu sănătate Doamne ne-ai binecuvântat.

Iti mulțumesc de pacea si liniștea deplină
De casa si de Țara unde m-ai așezat
De libera credinta dea spune Vestea Bună
De dragostea si jertfa prin care am fost salvat

Despre-a Ta bunătate oricât de mult aș scrie
Sunt versuri prea sărace sa poată, a exprima
Iubirea Ta de Tată nu pot a o descrie
Dar cu recunoștință o spune inima

Cele mai recente resurse scrise - Lauda si inchinare

Kívánom
KívánomSzeretném, ha nyelvem mindig tudna dicsérni téged, Uram,Ismételve az Igét, szentségben megváltoztatja az életet.Sokan kérdeznek a szívbeli hitemről, Uram.Fantazmagórikus álomnak tartják, vénass... Citeste mai mult >>
Duminica Tomii
Domnul meu și Dumnezeul meu...Eu n-am pus degetul pe coastăCa Toma. Și iubirea noastrăNu-i aluat de fariseu...Domnul meu și Dumnezeul meu...Nu cunoșteam, precum tulpina,Ce-i adevărul și lumina.Eu nu e... Citeste mai mult >>
Mă copleșești cu marea-ți bunătate
Mă copleșești cu marea-ți bunătate,Îmi porți de grijă-n fiecare zi,Ești Dumnezeul meu ce totul poate,Eu nu mă las de Tine orice-ar fi.În odăița mea în rugăciune,Mă plec smerit și Ție mă închin,Cu Tine... Citeste mai mult >>
Cântă frate...cântă soră...
Cântă soră... cântă frate Celui veșnic Împărat!Celui ce de sus din ceruri te-a păzit și te-a vegheat...Cântă! Slava e a Lui și e plin de îndurareCăci mai lasă peste noi har și binecuvântare!Cântă soră... Citeste mai mult >>
CUPRINSĂ E ZIUA
CUPRINSĂ E ZIUACuprinsă e ziua de arșița veriiCe cu iuțeală în zare se-ntinde,Iar în amurg boarea dulce a seriiDuios văzduhul în brațe îl strânge.În liniștea blândă a nopțiiPe cer mândra lună se-avânt... Citeste mai mult >>
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂ
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂPlutește iz de primăvară,Răspândindu-se agalePeste munte, peste vale,Presărând mii de petaleÎn covor pe-ntreaga țară.Natura renaște iară.Glasul florilor din ramuriCu blândețe n... Citeste mai mult >>
DORESC SĂ FIU
DORESC SĂ FIUDoresc să fiu cum Tu mă vrei,Să am o inimă curatăȘi Ție pe deplin predată,Căci am o țintă și-un temei:Eu vreau, când vii ca să mă iei,Precum un stol de porumbeiSă zbor spre Țara Minunată.... Citeste mai mult >>
Dragostea
Dragoste, izvor de viaţăFericită şi curată,Râu aducător de sevăPentru roada-mbelșugată.Fructe-n ramurile sfinteAltoite cu-ndurare,Prin vâltoarea suferinţeiPentru binecuvântare.Dragoste, izvor de paceP... Citeste mai mult >>
Iubirea, fructul cerului
Când vin necazuri peste mineCa tăvălugul zdrobitorVreau să m-ascund Isuse dragÎn brațul Tău vindecător.Să stau tăcut o veșnicieȘtiind că vorba-i de prisosDoar inima să-mi bată, vie,Într-un torent impe... Citeste mai mult >>
Mulţumesc!
Mulțumesc c-ai fost cu mineCând de toți am fost uitat...Mulțumesc că în furtunăM-ai păzit și m-ai vegheat...Mulțumesc că a mea viațăAre preț în ochii Tăi...Mulțumesc că ești cu mineSus pe culmi și jos... Citeste mai mult >>