text Poezii crestine

În taina rugăciunii

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ana Haz
Mă închin Ție Doamne cu fața în pământ,
Duhu-mi unesc dulce cu Duhul Tău Sfânt,
Pe Cer, între ape, o poartă larg deschizi,
Mă înconjoară Raze din ochii Tăi blânzi.

Un fior îmi transmiți pe arcușul de Soare,
Îmi trezește ființa, îmi dezgheață izvoare,
Printre săbii de foc, un drum și-a deschis,
Mă împânzesc fluențe din ceresc Paradis.

Fața brăzdată-n ani, o spăl în ploi de Har,
Sfânta Armonie pulsează-n inima mea iar,
În drum spre Cer, Isuse, cu Putere sfântă
Mă cheamă Iubirea, mă cheamă la Nuntă.

Durere, suspin, lacrimi pier în respir ceresc,
Inima-ntreagă-mi cântă „Isuse Te iubesc”,
Ușor, evadez pe-o undă, departe de lut,
E liniște în suflet și pot să Te ascult.

O miere Îți este graiul, chiar Susurul blând
Al unui râu din Cer, de sub Tron curgând,
E mângâiere, vindecare, cântecul ceresc,
Răspuns la rugăciune, pe care îl doresc.

Oricât Ți-aș mulțumi, încă mai este loc,
Oricât Te-aș iubi, trebuie mai mult foc,
Oricât Te-aș lăuda prin cel mai scump cuvânt
Nu e iubirea-ntreagă, din inimă curgând.

Din dulcea părtășie mă-ntorc cu brațe pline
Să-mi umplu-ntrega humă, Isuse, de Tine,
Iar fața îmi rămâne curat-strălucitoare
Căci Ți-am privit Chipul, stând la închinare.

În taina rugăciunii, în Sânge m-ai spălat,
Mai pot urca o treaptă, cu suflet mai curat,
De aceea mă vrei, Doamne, în rugă mereu,
Căci sunt un rod al Jertfei, sunt un urmaș al Tău.

Amin!

Cele mai recente resurse scrise - Lauda si inchinare

Kívánom
KívánomSzeretném, ha nyelvem mindig tudna dicsérni téged, Uram,Ismételve az Igét, szentségben megváltoztatja az életet.Sokan kérdeznek a szívbeli hitemről, Uram.Fantazmagórikus álomnak tartják, vénass... Citeste mai mult >>
Duminica Tomii
Domnul meu și Dumnezeul meu...Eu n-am pus degetul pe coastăCa Toma. Și iubirea noastrăNu-i aluat de fariseu...Domnul meu și Dumnezeul meu...Nu cunoșteam, precum tulpina,Ce-i adevărul și lumina.Eu nu e... Citeste mai mult >>
Mă copleșești cu marea-ți bunătate
Mă copleșești cu marea-ți bunătate,Îmi porți de grijă-n fiecare zi,Ești Dumnezeul meu ce totul poate,Eu nu mă las de Tine orice-ar fi.În odăița mea în rugăciune,Mă plec smerit și Ție mă închin,Cu Tine... Citeste mai mult >>
Cântă frate...cântă soră...
Cântă soră... cântă frate Celui veșnic Împărat!Celui ce de sus din ceruri te-a păzit și te-a vegheat...Cântă! Slava e a Lui și e plin de îndurareCăci mai lasă peste noi har și binecuvântare!Cântă soră... Citeste mai mult >>
CUPRINSĂ E ZIUA
CUPRINSĂ E ZIUACuprinsă e ziua de arșița veriiCe cu iuțeală în zare se-ntinde,Iar în amurg boarea dulce a seriiDuios văzduhul în brațe îl strânge.În liniștea blândă a nopțiiPe cer mândra lună se-avânt... Citeste mai mult >>
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂ
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂPlutește iz de primăvară,Răspândindu-se agalePeste munte, peste vale,Presărând mii de petaleÎn covor pe-ntreaga țară.Natura renaște iară.Glasul florilor din ramuriCu blândețe n... Citeste mai mult >>
DORESC SĂ FIU
DORESC SĂ FIUDoresc să fiu cum Tu mă vrei,Să am o inimă curatăȘi Ție pe deplin predată,Căci am o țintă și-un temei:Eu vreau, când vii ca să mă iei,Precum un stol de porumbeiSă zbor spre Țara Minunată.... Citeste mai mult >>
Dragostea
Dragoste, izvor de viaţăFericită şi curată,Râu aducător de sevăPentru roada-mbelșugată.Fructe-n ramurile sfinteAltoite cu-ndurare,Prin vâltoarea suferinţeiPentru binecuvântare.Dragoste, izvor de paceP... Citeste mai mult >>
Iubirea, fructul cerului
Când vin necazuri peste mineCa tăvălugul zdrobitorVreau să m-ascund Isuse dragÎn brațul Tău vindecător.Să stau tăcut o veșnicieȘtiind că vorba-i de prisosDoar inima să-mi bată, vie,Într-un torent impe... Citeste mai mult >>
Mulţumesc!
Mulțumesc c-ai fost cu mineCând de toți am fost uitat...Mulțumesc că în furtunăM-ai păzit și m-ai vegheat...Mulțumesc că a mea viațăAre preț în ochii Tăi...Mulțumesc că ești cu mineSus pe culmi și jos... Citeste mai mult >>