text Poezii crestine

În camera de sus

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Emilia Dana Dinescu

În camera de sus eu, iată, am intrat,
E timpul meu de veghe, e timp de privegheat,
Îți mulțumesc, Isuse, pe mine m-ai primit
Să stăm de vorbă tainic, e timpul potrivit.

Vin azi la rugăciune, de mână cu ai mei frați,
În camera de sus suntem toți adunați,
Vorbim cu Tine, Tată și vrem să ne răspunzi,
Dă-ne încredințarea că încă ne auzi.

Avem buze murdare și-n vorbă noi greșim,
Dar toți venim la Tine și vrem ca să primim
O ungere divină, noi Duhul Sfânt îl vrem
Căci fără Duhul, Doamne, nimic noi nu suntem.

Te rog, ne curățește, ruga pe altar o punem,
Ne ținem strâns de mână și ruga noastră spunem,
Primește rugăciunea pentru cei care gem
Și-n patul suferinței, din grup, prea mulți suntem.

Privește cu îndurare căci boala ne-a cuprins
Și strigăm plini de teamă, simțim că ne-a învins,
Nu ne lăsa, Isuse și nu ne părăsi,
Ajută-ne ca-n boală să fim ai Tăi copii.

Te rog, să privești cerul atunci când ești bolnav,
Chiar dacă suferința te-a transformat firav,
Strigă în rugăciune și nu ceda durerii,
Hrist' este lângă tine, dă mâna acum puterii.

În camera de sus eu liniștită stau,
Pe fiecare nume îl strig și îl reiau,
Avem o listă, Tată, cu cei ce au plecat
De lângă Tine, acuma, prea mulți s-au depărtat.

Sunt vinovată, Tată, sunt singură la Tine
Și cer cu umilință să te înduri de mine,
Să asculți ruga noastră, din inimă strigăm,
Adună-i pe ai noștri, din rugă nu cedăm.

În camera de sus eu încă am să stau
Căci vreau cu sete mare, acum, vreau doar să iau,
Vreau să îmi dai putere să îndrept ce am greșit,
Căci fără Tine viața nu este chiar nimic.

Vreau Duhul Sfânt să vină ca ploaie în popor,
Căci ne-am luat de mână și te așteptăm cu dor,
Trimite Duhul Sfânt, prin fapte să lucrăm,
Satana este șmecher, el vrea ca să trișăm.

Nu este timp de acum, decât de rugăciune
Căci timpul s-a scurtat, chiar Biblia o spune,
Trec zile, parcă-s ore și nu știm ce am făcut,
E timpul doar de veghe, n-avem timp de pierdut.

În lanț de rugăciune stăm lângă tronul Tău,
Aducem ruga noastră chiar dacă ne e greu,
Venim plini de speranță și știm c-ai să împlinești,
Căci noi nu vrem avere, vrem să ne mântuiești.

Îți mulțumesc că ruga la Tine am înălțat,
Să curățești, Tu, cuvântul ce eu azi l-am strigat,
Să împlinești Tu, Doamne, ce crezi că-i de împlinit,
Din zelul meu puternic, poate chiar am greșit.

Predau ștafeta Tată și știu că mulți strigăm,
Ajută-ne în rugă noi să ne consacrăm,
Să cerem o schimbare, să cerem Duhul Sfânt
Căci viața este scurtă, e rău pe acest pământ.

Predau ștafeta, Tată și mă încred în Tine,
Eu am venit la Tine cu lacrimi și suspine,
Te rog să mântuiești poporul încercat,
În mâna Ta de Tată, acum eu m-am predat.
Emilia Dinescu

Cele mai recente resurse scrise - Lauda si inchinare

Kívánom
KívánomSzeretném, ha nyelvem mindig tudna dicsérni téged, Uram,Ismételve az Igét, szentségben megváltoztatja az életet.Sokan kérdeznek a szívbeli hitemről, Uram.Fantazmagórikus álomnak tartják, vénass... Citeste mai mult >>
Duminica Tomii
Domnul meu și Dumnezeul meu...Eu n-am pus degetul pe coastăCa Toma. Și iubirea noastrăNu-i aluat de fariseu...Domnul meu și Dumnezeul meu...Nu cunoșteam, precum tulpina,Ce-i adevărul și lumina.Eu nu e... Citeste mai mult >>
Mă copleșești cu marea-ți bunătate
Mă copleșești cu marea-ți bunătate,Îmi porți de grijă-n fiecare zi,Ești Dumnezeul meu ce totul poate,Eu nu mă las de Tine orice-ar fi.În odăița mea în rugăciune,Mă plec smerit și Ție mă închin,Cu Tine... Citeste mai mult >>
Cântă frate...cântă soră...
Cântă soră... cântă frate Celui veșnic Împărat!Celui ce de sus din ceruri te-a păzit și te-a vegheat...Cântă! Slava e a Lui și e plin de îndurareCăci mai lasă peste noi har și binecuvântare!Cântă soră... Citeste mai mult >>
CUPRINSĂ E ZIUA
CUPRINSĂ E ZIUACuprinsă e ziua de arșița veriiCe cu iuțeală în zare se-ntinde,Iar în amurg boarea dulce a seriiDuios văzduhul în brațe îl strânge.În liniștea blândă a nopțiiPe cer mândra lună se-avânt... Citeste mai mult >>
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂ
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂPlutește iz de primăvară,Răspândindu-se agalePeste munte, peste vale,Presărând mii de petaleÎn covor pe-ntreaga țară.Natura renaște iară.Glasul florilor din ramuriCu blândețe n... Citeste mai mult >>
DORESC SĂ FIU
DORESC SĂ FIUDoresc să fiu cum Tu mă vrei,Să am o inimă curatăȘi Ție pe deplin predată,Căci am o țintă și-un temei:Eu vreau, când vii ca să mă iei,Precum un stol de porumbeiSă zbor spre Țara Minunată.... Citeste mai mult >>
Dragostea
Dragoste, izvor de viaţăFericită şi curată,Râu aducător de sevăPentru roada-mbelșugată.Fructe-n ramurile sfinteAltoite cu-ndurare,Prin vâltoarea suferinţeiPentru binecuvântare.Dragoste, izvor de paceP... Citeste mai mult >>
Iubirea, fructul cerului
Când vin necazuri peste mineCa tăvălugul zdrobitorVreau să m-ascund Isuse dragÎn brațul Tău vindecător.Să stau tăcut o veșnicieȘtiind că vorba-i de prisosDoar inima să-mi bată, vie,Într-un torent impe... Citeste mai mult >>
Mulţumesc!
Mulțumesc c-ai fost cu mineCând de toți am fost uitat...Mulțumesc că în furtunăM-ai păzit și m-ai vegheat...Mulțumesc că a mea viațăAre preț în ochii Tăi...Mulțumesc că ești cu mineSus pe culmi și jos... Citeste mai mult >>