text Poezii crestine

În camera de sus

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Emilia Dana Dinescu

Chiar dacă, încă, zorii n-au venit,
În camera de sus ne-am întâlnit,
Ștafeta rugăciunii am preluat
Și ruga noastră, eu am înălțat.

Îți mulțumesc că încă ne asculți,
Venim la rugăciune chiar desculți,
Cum Moise și cu alții au făcut
Ca să le fie ruga un miros plăcut.

Venim uniți în rugă și credință,
Avem nevoie doar de biruință,
Prin Tine și cu Tine biruim
Și-n rugăciune, iată, te slăvim.

Ca jertfă noi aducem la altar,
Însăși pe noi, primește-ne ca dar,
Suntem murdari, dar vrem să ne sfințești,
Te rog, acum, pe noi să ne primești.

Vrem o schimbare, să ne pocăim,
Uniți în rugă, iată că venim,
Vrem ploaia Ta târzie pe pământ,
Să încheiem, de-a pururi, legământ.

Te rog, să fi cu cei ce-n misiune,
În lume au plecat pentru a spune
Cuvântul din Scriptură, cel curat,
Să spună tuturor că i-ai salvat.

Deschide uși și inimi pentru ei,
Te rog, să fi cu toți copiii acei
Care împrăștie Cuvântul pe pământ
Și duce vestea c-ai să vii curând.

Mă rog, acum, să facem misiune,
Chiar fiecare în casa noastră putem spune,
Prin viața noastră trebuie să vorbim,
Prin cum trăim, noi vrem să te slăvim.

E timpul scurt, nu e timp de dormit,
E timpul chiar la uși, e la sfârșit,
Curând te vom vedea cum ai să vii,
Ajută-ne, să fim ai Tăi copii.

Vrem să ne modelezi pe roata Ta,
Să nu cârtim că viața este grea,
Să cureți murdăria de pe noi,
Venim murdari și plini doar de noroi.

Îți mulțumesc că încă este libertate
Să înțelegem că curând vor fi luate, toate,
Ajută-ne să facem legământ cu Tine
Să nu adormim, să stăm în rugăciune.

Trezește-te și dă-ne înțelepciune
Să facem cât mai multă rugăciune,
Să ne predăm deplin în voia Ta,
Să fim lumini, să nu vrem altceva.

Îți mulțumesc că m-am rugat acum,
Te rog, sfințește vorba ce o spun
Și împlinește rugăciunea ce-o strigăm
Căci singuri nu putem să ne salvăm.

Îți mulțumesc că am putut striga
Și inima din piept vrem a preda,
Să fim ai Tăi chiar pentru veșnicie,
Nu vrem decât această mare bucurie.
Emilia Dinescu

Cele mai recente resurse scrise - Lauda si inchinare

Kívánom
KívánomSzeretném, ha nyelvem mindig tudna dicsérni téged, Uram,Ismételve az Igét, szentségben megváltoztatja az életet.Sokan kérdeznek a szívbeli hitemről, Uram.Fantazmagórikus álomnak tartják, vénass... Citeste mai mult >>
Duminica Tomii
Domnul meu și Dumnezeul meu...Eu n-am pus degetul pe coastăCa Toma. Și iubirea noastrăNu-i aluat de fariseu...Domnul meu și Dumnezeul meu...Nu cunoșteam, precum tulpina,Ce-i adevărul și lumina.Eu nu e... Citeste mai mult >>
Mă copleșești cu marea-ți bunătate
Mă copleșești cu marea-ți bunătate,Îmi porți de grijă-n fiecare zi,Ești Dumnezeul meu ce totul poate,Eu nu mă las de Tine orice-ar fi.În odăița mea în rugăciune,Mă plec smerit și Ție mă închin,Cu Tine... Citeste mai mult >>
Cântă frate...cântă soră...
Cântă soră... cântă frate Celui veșnic Împărat!Celui ce de sus din ceruri te-a păzit și te-a vegheat...Cântă! Slava e a Lui și e plin de îndurareCăci mai lasă peste noi har și binecuvântare!Cântă soră... Citeste mai mult >>
CUPRINSĂ E ZIUA
CUPRINSĂ E ZIUACuprinsă e ziua de arșița veriiCe cu iuțeală în zare se-ntinde,Iar în amurg boarea dulce a seriiDuios văzduhul în brațe îl strânge.În liniștea blândă a nopțiiPe cer mândra lună se-avânt... Citeste mai mult >>
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂ
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂPlutește iz de primăvară,Răspândindu-se agalePeste munte, peste vale,Presărând mii de petaleÎn covor pe-ntreaga țară.Natura renaște iară.Glasul florilor din ramuriCu blândețe n... Citeste mai mult >>
DORESC SĂ FIU
DORESC SĂ FIUDoresc să fiu cum Tu mă vrei,Să am o inimă curatăȘi Ție pe deplin predată,Căci am o țintă și-un temei:Eu vreau, când vii ca să mă iei,Precum un stol de porumbeiSă zbor spre Țara Minunată.... Citeste mai mult >>
Dragostea
Dragoste, izvor de viaţăFericită şi curată,Râu aducător de sevăPentru roada-mbelșugată.Fructe-n ramurile sfinteAltoite cu-ndurare,Prin vâltoarea suferinţeiPentru binecuvântare.Dragoste, izvor de paceP... Citeste mai mult >>
Iubirea, fructul cerului
Când vin necazuri peste mineCa tăvălugul zdrobitorVreau să m-ascund Isuse dragÎn brațul Tău vindecător.Să stau tăcut o veșnicieȘtiind că vorba-i de prisosDoar inima să-mi bată, vie,Într-un torent impe... Citeste mai mult >>
Mulţumesc!
Mulțumesc c-ai fost cu mineCând de toți am fost uitat...Mulțumesc că în furtunăM-ai păzit și m-ai vegheat...Mulțumesc că a mea viațăAre preț în ochii Tăi...Mulțumesc că ești cu mineSus pe culmi și jos... Citeste mai mult >>