Îmi amintesc

Îmi amintesc, era cam ceasul două,
Când Te-am chemat cu inima arzând,
În noaptea grea, cu frig și lună nouă,
Tu mi-ai șoptit că vei veni curând.
N-am înțeles atunci a Ta vorbire,
Nici cine ești și nici cine sunt eu,
Dar am crezut în șoapta-Ți de iubire
Și-am învățat să Te ascult mereu.

Îmi amintesc de taina deşteptării,
Când Te-am primit în sufletul trudit,
Tu Domnul meu, din marea disperării,
M-ai ridicat cu drag, căci m-ai iubit.
Ai continuat să-mi fii mereu alături,
Chiar și atunci când nu Te onoram,
Iubirea Ta e ca un zbor de fluturi,
Îți mulțumesc că-n suflet eu o am.

Simt frumuseți și pace, gingășie
Și mult mai mult de ce știu să exprim,
Un zbor curat și lin spre veșnicie,
Nădejdea vie-n cerul Tău sublim.
Îmi amintesc și nu uit să spun lumii,
Că Dumnezeu cândva S-a îndurat,
C-a dat salvare omului și humei,
În clipa când a fost crucificat.

Apoi mai știu, m-ai așezat pe Stâncă
Când rătăceam fără un țel precis,
M-ai ridicat din valea cea adâncă
Şi mi-ai trasat un drum spre paradis.
Şi cum să uit minunea asta mare
Și harul Tău ce l-am primit în dar,
În casa mea e mare sărbătoare,
Căci îndurarea n-a fost în zadar.

Sunt hărăzit să stau aici o vreme,
Puțin sau mult, doar Domnul poate ști,
De-aceea vreau în ceruri, diademe,
Căci îmi doresc un loc în veșnicii.
Lucrarea mea oricât ar fi de mică,
Să fie jertfă de plăcut miros,
Privind în sus să nu îmi fie frică,
Știind că Domnul meu este Cristos.

Îmi amintesc de promisiunea care,
Tatăl Preasfânt lăsat-a în Cuvânt,
Astăzi zâmbesc și inima-mi tresare,
Căci casa mea-i intrată-n legământ.
De lăcrimez, e lacrima cea sfântă,
Ce din înalt coboară pe pământ,
Căci Dumnezeu a luat o trestie frântă
Şi a făcut-o parte din Cuvânt.

Rămâi cu noi, Părinte-al nemuririi,
Ai noștri pași condu-i spre porți de har,
Să înflorim mereu ca trandafirii
Și să rodim privind înspre calvar.
Cuvântul Tău să lumineze fața,
Acelora ce-n preajma noastr-or fi,
În Adevăr să spunem despre Viața
Ce prin credință noi vom dobândi.

Şi-mi amintesc, acum e ceasul două,
Încă Te chem cu inima arzând,
E noapte, frig și iar e lună nouă,
Tu îmi șoptești că vei veni curând.
Și înțeleg acum a Ta vorbire,
Știu cine ești și știu cine sunt eu,
M-am încrezut în șoapta-Ți de iubire
Și Te ascult, căci Tu ești Domnul meu.

27/04/15, Barcelona