Îmbrac în tăcere o haină

Îmbrac în tăcere o haină



Mă simt ca o casă de vorbe prea pline
Ce-mbracă tăcerea odată cu mine,
Cu vorbe de lut și cuvinte cu har,
Cu fapte prea goale și muguri de jar.

Spre Domnul, Acasă, de azi o apuc
Cu aripe frânte, cu suflet năuc,
S-ascult bucuria din inima Lui;
Cu lacrimi fierbinți la Domnul mă sui.

Port fapele bune din sufletul meu
Și faptele rele din lutul prea greu,
Pe aripe frânte de-atâta necaz
Și lacrima plânsă pe-al vieții talaz.

Tu, Doamne, mă iartă de fapta cea rea
Ce ieri se-nălța din inima mea,
Povara din suflet, te rog să mi-o iei
Și curăță-mi casa duruților mei.

Părinte, cu Tine în suflet am fost
Pe vreme de ceață și clipele-n rost,
Primește-mă Tu, îmbracă-mă-n haină
Că lumea din mine te crede o taină.

Mi-e sufletul plin cu negre păcate
Ce poartă în trup tăceri ne-ncercate,
Mă-mbată c-un mugur de rele plăceri,
Cu vorba-ncărcată cu mii de poveri.

Mă-ntorc iar Acasă, cu inima grea,
Că suflul din lut înspre Ceruri mă vrea,
Copil eu îți sunt și Tu Tată îmi ești,
Iar Viața din mine etern o privești.

Tu, Doamne, mă iartă de fapta cea rea
Ce ieri se-nălța din inima mea,
Povara din suflet te rog să mi-o iei
Și curăță-mi casa duruților mei.