text Poezii crestine

Hrană pentru suflet ești!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: florina s.
Hrană pentru suflet ești!


Nicicând, n-am să pot uita
Dragostea Ta pentru mine
Căci mi-ai dat din viața Ta
Numai ca să-mi fie bine

Iar atunci când mi-a fost greu
Ușor Te-ai apropiat
Te-ai luptat cu tot ce-i rău
Și din necaz m-ai scăpat

Ai privit la fața mea
Care era abătută
Și mi-ai văzut inima
Și iubirea mea cea multă

Care o aveam pentru Tine
Chiar de eram în spărtură
Te-ai apropiat de mine
Mi-ai șoptit cu a Ta gură

Să n-am teamă căci cu Tine
Toate, se vor rezolva
Brațul Tău mă ține bine
Dragostea Ta voi vedea.

M-ai eliberat Isus
De încercări, de suferință
Căci a Ta mână Ți-ai pus
M-ai umplut de biruință

Peste toate am trecut
Iar acum Îți mulțumesc
Doar cu Tine am putut
În toate să biruiesc

Căci vin vremuri de încercare
Peste orice om în viață
De necaz, de supărare
Dar privind spre a Ta față

Omul se încurajează
Știe că nu-l vei lăsa
În durere ești o oază
Ce bucură inima

Care setea potolește
Hrană pentru suflet ești
Brațul care ne păzește
Și inima lecuiești

Glorios să fii Stăpâne
Căci nu vreau să fiu uitat
Te îndură și de mine
Scump și mare Împărat!

Amin

Câmpia Turzii, 3 octombrie 2021

Cele mai recente resurse scrise - Lauda si inchinare

Kívánom
KívánomSzeretném, ha nyelvem mindig tudna dicsérni téged, Uram,Ismételve az Igét, szentségben megváltoztatja az életet.Sokan kérdeznek a szívbeli hitemről, Uram.Fantazmagórikus álomnak tartják, vénass... Citeste mai mult >>
Duminica Tomii
Domnul meu și Dumnezeul meu...Eu n-am pus degetul pe coastăCa Toma. Și iubirea noastrăNu-i aluat de fariseu...Domnul meu și Dumnezeul meu...Nu cunoșteam, precum tulpina,Ce-i adevărul și lumina.Eu nu e... Citeste mai mult >>
Mă copleșești cu marea-ți bunătate
Mă copleșești cu marea-ți bunătate,Îmi porți de grijă-n fiecare zi,Ești Dumnezeul meu ce totul poate,Eu nu mă las de Tine orice-ar fi.În odăița mea în rugăciune,Mă plec smerit și Ție mă închin,Cu Tine... Citeste mai mult >>
Cântă frate...cântă soră...
Cântă soră... cântă frate Celui veșnic Împărat!Celui ce de sus din ceruri te-a păzit și te-a vegheat...Cântă! Slava e a Lui și e plin de îndurareCăci mai lasă peste noi har și binecuvântare!Cântă soră... Citeste mai mult >>
CUPRINSĂ E ZIUA
CUPRINSĂ E ZIUACuprinsă e ziua de arșița veriiCe cu iuțeală în zare se-ntinde,Iar în amurg boarea dulce a seriiDuios văzduhul în brațe îl strânge.În liniștea blândă a nopțiiPe cer mândra lună se-avânt... Citeste mai mult >>
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂ
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂPlutește iz de primăvară,Răspândindu-se agalePeste munte, peste vale,Presărând mii de petaleÎn covor pe-ntreaga țară.Natura renaște iară.Glasul florilor din ramuriCu blândețe n... Citeste mai mult >>
DORESC SĂ FIU
DORESC SĂ FIUDoresc să fiu cum Tu mă vrei,Să am o inimă curatăȘi Ție pe deplin predată,Căci am o țintă și-un temei:Eu vreau, când vii ca să mă iei,Precum un stol de porumbeiSă zbor spre Țara Minunată.... Citeste mai mult >>
Dragostea
Dragoste, izvor de viaţăFericită şi curată,Râu aducător de sevăPentru roada-mbelșugată.Fructe-n ramurile sfinteAltoite cu-ndurare,Prin vâltoarea suferinţeiPentru binecuvântare.Dragoste, izvor de paceP... Citeste mai mult >>
Iubirea, fructul cerului
Când vin necazuri peste mineCa tăvălugul zdrobitorVreau să m-ascund Isuse dragÎn brațul Tău vindecător.Să stau tăcut o veșnicieȘtiind că vorba-i de prisosDoar inima să-mi bată, vie,Într-un torent impe... Citeste mai mult >>
Mulţumesc!
Mulțumesc c-ai fost cu mineCând de toți am fost uitat...Mulțumesc că în furtunăM-ai păzit și m-ai vegheat...Mulțumesc că a mea viațăAre preț în ochii Tăi...Mulțumesc că ești cu mineSus pe culmi și jos... Citeste mai mult >>