Evlavia

EVLAVIA



Evlavia
şi-a înfipt bine smerenia
în ţărâna desţelenită,
în care sămânţa sădită,
încolţeşte
şi rodeşte
o inimă neprihănită,
pentru cer pregătită.

Doamne dă-mi lumină,
să nu prindă rădăcină
eul meu.
Domnul meu,
dirijează-mi gândurile
şi zdrobeşte-mi fumurile,
să nu mă văd cocoţată,
sus pe-o cracă mai înaltă,
să nu mă-nşel c-aş fi smerită,
dacă mai trec de vre-o ispită,
să n-ajung plină de mine
şi să uit Doamne de Tine.
Fii stăpânul inimii mele,
poartă-mi paşii către stele,
Eu fără Tine, Domnul meu
n-aş învinge al meu eu.
Goală aş fi fără de Tine,
de n-ai fi pus Tu în mine,
umilinţă
şi credinţă,
de nu mi-ai fi arătat,
cât de plină-s de păcat.

Te slăvesc că-n îndurare,
mi-ai dat iertare.
M-ai învăţat ce-i pocăinţa
şi mi-ai mărit credinţa.
Mi-ai arătat cât sunt de mică,
ai pus în mine frică
şi mi-ai dat lumină,
să mă plec umilă
sub crucea, unde
a curs al Tău sânge,
să mă curăţească
şi să mă sfiinţească

Ai pus evlavie în mine,
să te slăvesc numai pe Tine.
Şi rădăcina ei, smerenia
să-mi hrănească curăţenia.
Viguros şi drept să crească
în mine, o fire cerească.

Ajută-mă să învăţ toate
învăţăturile de Tine date,
în adevăr şi în dreptate.
Să nu le-nvăţ pe jumătate
şi s-ajung să fiu duşmană
adevărului şi stană.
Să n-ajung o rătăcită,
de adevăr dezlipită,
măreşte-n mine credinţa,
veghează-mi pocăinţa.
Dragostea să crească
în mine, iubire cerească,
ca să rodească-n mine,
faptele bune.
Bunătatea să încolţească
mila cerească.
Blândeţea să toarne îngăduinţă,
rod bogat în pocăinţă.
Smerenia, evlavia să mă hrănească,
seva să-şi-o ia din stânca cerească.
Amin