text Poezii crestine

Eu Sunt Cel ce Sunt

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Bandi Sebastian Alexandru
Eu Sunt Cel ce Sunt

Mă uit acum, spre cer, la stele
Sunt tare bucuros
Toate gândurile mele
Pleacă acuma, spre Hristos

Mă gândesc mereu la El
Sunt pe cale credincios
Mă încred în brațul Său
Puterea mea este Hristos

Aștept Venirea Sa în taină
Nu cred că va mai zăbovi
Țin curată a mea haină
Cât aici jos, voi trăi

Aud doar glasul fin și blând
Îl simt, cum El mă cercetează
Voce Sa îmi spune-n gând
Stai, oprește-te, notează!

Cum să nu M-ating de tine
Gândul Eu Ți-l pregătesc
Tu ești făurit de Mine
Este-un Dar Ți-l dăruiesc

Te privesc de sus din cer
Mă uit cu drag la ființa ta
Te Iubesc, îmi spune Domnul
Nu te mai împiedica

Eu Sunt aici, acum și-n viitor
Îți păzesc pașii, te sprijin, te ajut
De câte ori mă chemi, EU Vin în ajutor
Nu te mai lăsa, de gânduri abătut

Eu sunt Sfântul Sfinților, Sunt Dumnezeu
Eu sunt Împărat, în cer și pe pămînt
Sunt de l-anceput, de odinioară Zeu
Întotdeauna, Eu Sunt Cel ce Sunt.

Amin [email protected] com

Cele mai recente resurse scrise - Lauda si inchinare

Kívánom
KívánomSzeretném, ha nyelvem mindig tudna dicsérni téged, Uram,Ismételve az Igét, szentségben megváltoztatja az életet.Sokan kérdeznek a szívbeli hitemről, Uram.Fantazmagórikus álomnak tartják, vénass... Citeste mai mult >>
Duminica Tomii
Domnul meu și Dumnezeul meu...Eu n-am pus degetul pe coastăCa Toma. Și iubirea noastrăNu-i aluat de fariseu...Domnul meu și Dumnezeul meu...Nu cunoșteam, precum tulpina,Ce-i adevărul și lumina.Eu nu e... Citeste mai mult >>
Mă copleșești cu marea-ți bunătate
Mă copleșești cu marea-ți bunătate,Îmi porți de grijă-n fiecare zi,Ești Dumnezeul meu ce totul poate,Eu nu mă las de Tine orice-ar fi.În odăița mea în rugăciune,Mă plec smerit și Ție mă închin,Cu Tine... Citeste mai mult >>
Cântă frate...cântă soră...
Cântă soră... cântă frate Celui veșnic Împărat!Celui ce de sus din ceruri te-a păzit și te-a vegheat...Cântă! Slava e a Lui și e plin de îndurareCăci mai lasă peste noi har și binecuvântare!Cântă soră... Citeste mai mult >>
CUPRINSĂ E ZIUA
CUPRINSĂ E ZIUACuprinsă e ziua de arșița veriiCe cu iuțeală în zare se-ntinde,Iar în amurg boarea dulce a seriiDuios văzduhul în brațe îl strânge.În liniștea blândă a nopțiiPe cer mândra lună se-avânt... Citeste mai mult >>
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂ
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂPlutește iz de primăvară,Răspândindu-se agalePeste munte, peste vale,Presărând mii de petaleÎn covor pe-ntreaga țară.Natura renaște iară.Glasul florilor din ramuriCu blândețe n... Citeste mai mult >>
DORESC SĂ FIU
DORESC SĂ FIUDoresc să fiu cum Tu mă vrei,Să am o inimă curatăȘi Ție pe deplin predată,Căci am o țintă și-un temei:Eu vreau, când vii ca să mă iei,Precum un stol de porumbeiSă zbor spre Țara Minunată.... Citeste mai mult >>
Dragostea
Dragoste, izvor de viaţăFericită şi curată,Râu aducător de sevăPentru roada-mbelșugată.Fructe-n ramurile sfinteAltoite cu-ndurare,Prin vâltoarea suferinţeiPentru binecuvântare.Dragoste, izvor de paceP... Citeste mai mult >>
Iubirea, fructul cerului
Când vin necazuri peste mineCa tăvălugul zdrobitorVreau să m-ascund Isuse dragÎn brațul Tău vindecător.Să stau tăcut o veșnicieȘtiind că vorba-i de prisosDoar inima să-mi bată, vie,Într-un torent impe... Citeste mai mult >>
Mulţumesc!
Mulțumesc c-ai fost cu mineCând de toți am fost uitat...Mulțumesc că în furtunăM-ai păzit și m-ai vegheat...Mulțumesc că a mea viațăAre preț în ochii Tăi...Mulțumesc că ești cu mineSus pe culmi și jos... Citeste mai mult >>