Eşti vrednic de laudă ,Tată !

Privind către bolta cerească
coroana de stele a lunii,
mă-ndrept printre-a anilor aştri
s-ajung către locul genunii.

Cu ochi inundaţi de credinţă
văd apele-n mări cum se strâng,
cum cerul măreţ i-a fiinţă,
c-apoi să apară-un pământ.

Văd roua prin văi cum se-aşterne
sclipind în culori către soare,
şi smocul de raze cum cerne
trecând de la floare la floare.

Văd noaptea urmată de ziuă
şi ziua urmată de noapre,
ţinând cu stricteţe cadenţa:
-Să fie şi ziuă şi noapte.

Şi-atunci absorbit de-armonie
un cânt îmi doresc viaţa toată,
să pot să îţi cânt numai Ţie:
Eşti vrednic de laudă, Tată!

Apoi, văd cum mâina cea sfântă
frământă un chip din ţărână,
e chipul ce ochiul încântă,
la fel ca fiinţa divină.

Şi-apoi la porunca cea vie
şi inima-ncepe să bată,
repetă în ritm pe vecie:
Eşti vrednic de laudă, Tată!

Trec viacuri pe terra bătrână
se scurg generaţii mereu,
şi uite, prin lumea păgână
apare poporul evreu.

Istoria lui în războaie
se-ntinde pe pagini bogată:
pe-o filă sunt robi ce se-ndoie,
pe alta stăpâni se arată.

Pe-o filă îţi cântă mărire,
pe alta-şi aleg dumnezei,
iar noi urmărim cu uimire
cum Tu te întorci iar spre ei.

Si-a lor împietrire din vremuri
ne-a dat mânturea curată,
de-aceia biserica-ţi cântă:
Eşti vrednic de laudă Tată!

Trec anii, grăbiţi i-au asaltul
şi-adesea ispite te-ncerc,
un val acum cheamă pe altul,
şi-ades peste creştet îţi trec.

Căci ploaia aduce furtună,
dar ea tot de soare-i urmată,
de-aceia tu cântă într-una:
Eşti vrednic de laudă ,Tată !

Priveşte spre-acei ce-n durere
suspină din greu viaţa toată,
şi-auzi cum îi spun cu iubire:
Eşti vrednic de laudă , Tată!

Priveşte spre-un orb ce-şi doreşte
să vadă lumina curată,
şi-n greu întuneric şopteşte:
Eşti vrednic de laudă , Tată !

Priveşte ologul ce-n chinuri,
ar vrea să mai fugă odadă,
dar buzele-i cântă în imnuri:
Eşti vrednic de laudă , Tată !

Priveşte din nou către ceruri,
căci uite un stol se arată,
şi-auzi ciripitul ce spune:
Eşti vrednic de laudă , Tată!

Priveşte, ascultă si-nvaţă,
căci totul ce vezi îţi şopteşte:
-De astăzi mai eşti tu în viaţă,
e doar că Isus te iubeşte.

De vezi răsăritul în faţă
ce sus spre înalt se grăbeşte,
de-ţi vezi copilaşul în viaţă
e doar că Isus te iubeşte.

De poţi să mai umbli pe picioare,
prin iarba ce-alături foşneşte,
să ştii, nu-i un vis, o-ntâmplare,
e doar că Isus te iubeşte.

De-aceia cântarea să crescă,
să spargă topazul de stele,
mai sus către bolta albastră,
mai sus tot mai sus decât ele.

Să crească cântarea într-una,
să umple în noi viaţa toată,
bătrâni şi copii strige-acuma:
Eţti vrednic de laudă ,Tată !!!


Amin.

12.10.2008