text Poezii crestine

El m-a iertat, sunt fericită!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
El m-a iertat, sunt fericită!


Voiam să fac tot ce gândesc,
Încătușată mă simțeam
Din nou, liberă să trăiesc
Să fac numai ce îmi doream...

Pe doi stăpâni, eu îi slujeam
Cu amândoi, doream să fiu
Deși-n păcate eu trăiam
Curată aș fi vrut să fiu.

O luptă grea, interioară,
În inima mea se ducea
Adesea începea să doară...
A mea conștiință, mă mustra.

Firea, cu Duhul se lupta...
Răul a învins, slabă am fost,
Și am plecat pe calea mea
Voiam ca să-mi găsesc un rost.

Eu am plecat de lângă Tine
Crezând că mă pot descurca,
Aveam încredere în mine.. Puterea mea, mă înșela...

Căci viața dusă fără Tine
Calvar a fost și chin curat,
Cu toții se mirau de mine
De sufletu-mi îndurerat...

Și mă întrebam de multe ori:
Oare Tu, mă mai poți ierta?
În inimă simțeam fiori,
Conștiința mea, mă condamna,

Și încercări mari au venit
Care loveau dur, cu putere,
Și la pământ m-am prăbușit
De disperare și durere.

Am rătăcit pe această cale,
Fără vreo țintă, ani în șir...
În rău mă cufundam mai tare
Nu mai puteam ca să respir.

De toate acum, eram scârbită
Doar pace-n suflet îmi doream
Și singură, și părăsită,
O victimă eu mă vedeam,

Curată doar pe dinafară
Conștiința îmi era mânjită...
Știu, meritam ca să mă doară
Și prin noroi, să fiu târâtă.

Da, Domnul Vieții s-a îndurat
Când strigătul mi-a auzit
Inima mea a căutat
Și-n brațele Lui, m-a primit

Și cu obrazu înlăcrimat
Eu am strigat cât am putut
Și mila Lui am implorat
Și îndurare I-am cerut.

El m-a cuprins plin de iubire
Privirea Lui, m-a întrebat
De ce-am fugit de fericire,
De ce pe calea Lui, n-am stat?

Nu I-a fost silă de trădare
Și ca un Tată iubitor,
M-a înștiințat, mi-a dat iertare,
De mână m-a luat ușor,

Pe Calea Vieții m-a adus
Cu bunătate m-a iertat,
În moștenire m-a repus
Și iar, m-a binecuvântat. !

Amin

Câmpia Turzii, 24 septembrie 2012

Cele mai recente resurse scrise - Lauda si inchinare

Kívánom
KívánomSzeretném, ha nyelvem mindig tudna dicsérni téged, Uram,Ismételve az Igét, szentségben megváltoztatja az életet.Sokan kérdeznek a szívbeli hitemről, Uram.Fantazmagórikus álomnak tartják, vénass... Citeste mai mult >>
Duminica Tomii
Domnul meu și Dumnezeul meu...Eu n-am pus degetul pe coastăCa Toma. Și iubirea noastrăNu-i aluat de fariseu...Domnul meu și Dumnezeul meu...Nu cunoșteam, precum tulpina,Ce-i adevărul și lumina.Eu nu e... Citeste mai mult >>
Mă copleșești cu marea-ți bunătate
Mă copleșești cu marea-ți bunătate,Îmi porți de grijă-n fiecare zi,Ești Dumnezeul meu ce totul poate,Eu nu mă las de Tine orice-ar fi.În odăița mea în rugăciune,Mă plec smerit și Ție mă închin,Cu Tine... Citeste mai mult >>
Cântă frate...cântă soră...
Cântă soră... cântă frate Celui veșnic Împărat!Celui ce de sus din ceruri te-a păzit și te-a vegheat...Cântă! Slava e a Lui și e plin de îndurareCăci mai lasă peste noi har și binecuvântare!Cântă soră... Citeste mai mult >>
CUPRINSĂ E ZIUA
CUPRINSĂ E ZIUACuprinsă e ziua de arșița veriiCe cu iuțeală în zare se-ntinde,Iar în amurg boarea dulce a seriiDuios văzduhul în brațe îl strânge.În liniștea blândă a nopțiiPe cer mândra lună se-avânt... Citeste mai mult >>
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂ
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂPlutește iz de primăvară,Răspândindu-se agalePeste munte, peste vale,Presărând mii de petaleÎn covor pe-ntreaga țară.Natura renaște iară.Glasul florilor din ramuriCu blândețe n... Citeste mai mult >>
DORESC SĂ FIU
DORESC SĂ FIUDoresc să fiu cum Tu mă vrei,Să am o inimă curatăȘi Ție pe deplin predată,Căci am o țintă și-un temei:Eu vreau, când vii ca să mă iei,Precum un stol de porumbeiSă zbor spre Țara Minunată.... Citeste mai mult >>
Dragostea
Dragoste, izvor de viaţăFericită şi curată,Râu aducător de sevăPentru roada-mbelșugată.Fructe-n ramurile sfinteAltoite cu-ndurare,Prin vâltoarea suferinţeiPentru binecuvântare.Dragoste, izvor de paceP... Citeste mai mult >>
Iubirea, fructul cerului
Când vin necazuri peste mineCa tăvălugul zdrobitorVreau să m-ascund Isuse dragÎn brațul Tău vindecător.Să stau tăcut o veșnicieȘtiind că vorba-i de prisosDoar inima să-mi bată, vie,Într-un torent impe... Citeste mai mult >>
Mulţumesc!
Mulțumesc c-ai fost cu mineCând de toți am fost uitat...Mulțumesc că în furtunăM-ai păzit și m-ai vegheat...Mulțumesc că a mea viațăAre preț în ochii Tăi...Mulțumesc că ești cu mineSus pe culmi și jos... Citeste mai mult >>