E peste puterile mele...

E PESTE PUTERILE MELE. . .


E peste puterile mele, să pot pricepe cu mintea mea
Întreaga Galaxie, de la prima pân' la ultima stea.
E peste puterile mele să-nţeleg imensitatea Universului.
Sunt uimită, toate au fost făcute prin puterea Cuvântului.

O gândire dumnezeiască, o ştiinţă minunată,
S-o pot pricepe, e o ştiinţă mult prea înaltă!
Privesc pământul, văd minunății ce Tată-L slăvesc
În armonie deplină, cu iubirea ce-o întețesc.

Văd florile zâmbind, capul după soare-învârtind,
Iar cerul plin de stele Îl slăvește, strălucind.
Mă uit la crinul înflorit şi de Iisus îmi amintesc.
Văd: toate stau în puterea Lui şi toate Îl slăvesc.

Dar omul îl văd rătăcind fără urmă de teamă,
O făptură creată de Domnul, pune geană pe geană.
E peste puterile mele, să înțeleg de ce Creatorul,
Deși c-o suflare poate crea sau distruge totul!

A iubit atât de mult omul, încât singurul Său Fiu,
L-a dat să moară pe cruce, pentru un ageamiu.
Să-i dea veșnicie omului şi să-l numească fiu,
Să pună în El, pentru veșnicie, un nou suflet viu.

Mintea mea încearcă să înțeleagă, tot nu pricepe,
E peste puterile mele, mintea doar atâta percepe,
Că-mi este îndeajuns să știu că Iisus mă trece,
În cartea nemuririi și spre cer mă petrece.

El e Calea, Adevărul şi Viața, a mea izbăvire.
Voi înțelege mâine, ce azi în viața mea e neștire.
E peste puterile mele să-înțeleg o știință aşa înaltă,
Accept jertfa iubirii prin care am fost iertată.

Și dincolo de tot, chiar de tot ce nu pot înțelege,
Percep Împărăția, în care cu Iisus voi merge.
-Tu Sfântul! Neprihănitul! Fiu de Dumnezeu!
De ce m-ai iubit? Eu ți-am greșit mereu, mereu.

E peste puterile mele, să pricep cu mintea mea
Întreaga lucrare ce transformă peruzeaua în stea.
Şi nu înțeleg, Doamne, limitată e a mea gândire,
Sunt uimită de cum reverși Iisus, din Tine iubire.

Slăvit fie Numele Tău Iisus, în veci de veci,
Că te-ai oprit, n-ai vrut pe lângă mine să treci.
Îți mulțumesc pentru iubirea Ta neasemuită,
Pentru că ai vrut atât de mult să fiu mântuită!
AMIN!