text Poezii crestine

Dragostea lui Dumnezeu

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Elena Movileanu
Dragostea lui Dumnezeu

Doar dragostea lui Dumnezeu
M-a cuprins când mi-a fost greu.
Și numai dragostea divină
M-a iertat de orice vină.

Doar dragostea lui Dumnezeu
M-a făcut copilul Său!
De pace inima mi-e plină,
Căci El durerea mi-o alină.

Și când credința mea slăbește
Iubirea Lui mă întărește.
Iar de vine o încercare
El mă învață cu răbdare

C-atunci când trec prin suferință
Să-L las pe El cu iscusință
Ființa mea s-o modeleze
Și-n focul Său să mă testeze.

Căci de nu voi fi testat
Și de flăcări încercat,
Atunci cum voi rezista
Când puteri n-oi mai avea? !

De aceea în orice vreme
El îmi zice: "Nu te teme!"
Și-apoi tot El îmi explică
De ce să nu-mi mai fie frică,

Căci numai dragostea Lui mare
Îmi aduce eliberare
Din cea mai sumbră închisoare,
Prin puterea Sa cea mare!

Doar dragostea lui Dumnezeu
M-a învățat că tot ce-i rău
Să scot din viața mea afară,
Chiar dacă mult o să mă doară

Să renunț la eul meu,
De vreau să fiu cu Dumnezeu.
De-aceea, cât nu m-ar costa,
Ca să rămân în voia Sa

Pân' la capăt voi lupta.
Și nicidecum n-aș renunța
La o iubire așa de mare,
Ce mi-a adus eliberare!
(23 februarie 2024)

Cele mai recente resurse scrise - Lauda si inchinare

Kívánom
KívánomSzeretném, ha nyelvem mindig tudna dicsérni téged, Uram,Ismételve az Igét, szentségben megváltoztatja az életet.Sokan kérdeznek a szívbeli hitemről, Uram.Fantazmagórikus álomnak tartják, vénass... Citeste mai mult >>
Duminica Tomii
Domnul meu și Dumnezeul meu...Eu n-am pus degetul pe coastăCa Toma. Și iubirea noastrăNu-i aluat de fariseu...Domnul meu și Dumnezeul meu...Nu cunoșteam, precum tulpina,Ce-i adevărul și lumina.Eu nu e... Citeste mai mult >>
Mă copleșești cu marea-ți bunătate
Mă copleșești cu marea-ți bunătate,Îmi porți de grijă-n fiecare zi,Ești Dumnezeul meu ce totul poate,Eu nu mă las de Tine orice-ar fi.În odăița mea în rugăciune,Mă plec smerit și Ție mă închin,Cu Tine... Citeste mai mult >>
Cântă frate...cântă soră...
Cântă soră... cântă frate Celui veșnic Împărat!Celui ce de sus din ceruri te-a păzit și te-a vegheat...Cântă! Slava e a Lui și e plin de îndurareCăci mai lasă peste noi har și binecuvântare!Cântă soră... Citeste mai mult >>
CUPRINSĂ E ZIUA
CUPRINSĂ E ZIUACuprinsă e ziua de arșița veriiCe cu iuțeală în zare se-ntinde,Iar în amurg boarea dulce a seriiDuios văzduhul în brațe îl strânge.În liniștea blândă a nopțiiPe cer mândra lună se-avânt... Citeste mai mult >>
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂ
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂPlutește iz de primăvară,Răspândindu-se agalePeste munte, peste vale,Presărând mii de petaleÎn covor pe-ntreaga țară.Natura renaște iară.Glasul florilor din ramuriCu blândețe n... Citeste mai mult >>
DORESC SĂ FIU
DORESC SĂ FIUDoresc să fiu cum Tu mă vrei,Să am o inimă curatăȘi Ție pe deplin predată,Căci am o țintă și-un temei:Eu vreau, când vii ca să mă iei,Precum un stol de porumbeiSă zbor spre Țara Minunată.... Citeste mai mult >>
Dragostea
Dragoste, izvor de viaţăFericită şi curată,Râu aducător de sevăPentru roada-mbelșugată.Fructe-n ramurile sfinteAltoite cu-ndurare,Prin vâltoarea suferinţeiPentru binecuvântare.Dragoste, izvor de paceP... Citeste mai mult >>
Iubirea, fructul cerului
Când vin necazuri peste mineCa tăvălugul zdrobitorVreau să m-ascund Isuse dragÎn brațul Tău vindecător.Să stau tăcut o veșnicieȘtiind că vorba-i de prisosDoar inima să-mi bată, vie,Într-un torent impe... Citeste mai mult >>
Mulţumesc!
Mulțumesc c-ai fost cu mineCând de toți am fost uitat...Mulțumesc că în furtunăM-ai păzit și m-ai vegheat...Mulțumesc că a mea viațăAre preț în ochii Tăi...Mulțumesc că ești cu mineSus pe culmi și jos... Citeste mai mult >>