Doar rugăciunea

Când obosesc nu am de gând ca să renunț sau să cedez,
Nu stau pe gânduri, ci doar îngenunchez,
Nu, nu mă dau bătută cum cred unii
Ci mă dedic din inimă și suflet, rugăciunii.

Nu sunt o sfântă, dar eu depind de Dumnezeu,
De am obosit și simt că este greu,
N-aștept să mă sufoc ci doar mă închin
În fața harului din cer, divin.

Am obosit purtând povara grea,
De multe ori eu am simțit așa
Și pe genunchi cu sete m-am rugat
Și cerul, tot, de mine s-a îndurat.

De multe ori simțeam c-o să cedez,
Dar eu m-am prins puternic de al meu crez,
De oboseala mă cuprinde, mă înfășoară,
Mă plec în rugăciune iar și iară.

Vă spun că rugăciunea e tot ce am,
Mă simt sublim, demult eu nu știam
Cum să vorbesc cu Dumnezeu, cum să ascult,
Dar a trecut mult timp de atunci, e de demult.

Și de greșesc mă plec în rugăciune
Căci a vorbi cu Domnul e minune,
E darul nostru gratuit ce ni s-a dat,
În orice clipă să știi, ești ascultat.

Să faci din rugăciune un țel nu este greu,
Cerul e disponibil și e deschis mereu,
Când obosesc la cruce mă aplec,
Nu fac nimic, decât stau și aștept.
Emilia Dinescu