Divina poveste

Divina poveste


Din spaţii eterne, o rază de lumină porneşte,
Şi după miliarde şi miliarde de ani, aici poposeşte.
O taină sublimă e-ascunsă-ntr-o rază de soare,
Iar steaua ce-a zămislit-o, dacă încă trăieşte,
E marea, sublima-ntrebare ?!

O mică fărâmă de lume,
Ce poartă într-însa o veste,
Un minuscul porumbel călător,
Ce-aduce cu sine divina poveste,
Iar eu mă întreb îngrijorat,
Dacă steaua ce-a zămislit-o mai este,
Dacă steaua ce eu o privesc şi azi străluceşte?

Mă-ntreb dacă sunt oameni şi-acolo,
Ce-aşteaptă un nou răsărit,
Dacă şi ei ca şi mine se-ntreabă,
Dacă soarele meu, între timp, n-a murit ?

Iar Dumnezeul din cer atunci îmi şopteşte,
Şi toate temerile mi le risipeşte:
-Universul acesta, cu miliarde, de miliarde de stele,
Stă atât de cuminte în palmele Mele,
Încât nici o stea de pe cer nu lipseşte,
Iar steaua aceea ce te-a-ngrijorat şi azi străluceşte!


14.01.2015
Cornel Jigău