text Poezii crestine

Despre slava lui Dumnezeu.

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Anonim
Evrei 11:32a
„Și ce voi mai zice? Căci nu mi-ar ajunge vremea, dacă aș vrea să vorbesc de (... )”
de slava lui Dumnezeu.

De cum revarsă, din lumina-I divină,
Frumusețe pentru tot ce-i sub cer,
Cum fiecare petală de floare-L ascultă
Și slavă-I aduce deschizându-se spre El.

Glas de-ar avea infinitele flori,
L-ar lăuda pentru slava-I măreață
În chip neînțeles și-n mii de culori
Ar aduce-o cântare măiastră!

Orice detaliu, chiar cel nevăzut,
E-n planul atotputernicului Tată,
Ce din cer-a rostit și așa s-a făcut!
O, ce mare-i gloria ce ne-așteaptă.

Ai văzut? Petala de floare, frunza în vânt,
Culoarea schimbată-a-acestora-n
Haina aleasă de Cel ce-i preasfânt,

Așa minunat, din nimic, făcu toate:
Din sămânță, un bob, ce lucru infim,
La o nemai spusă splendoare,
Întreaga-i natură, e-atât de sublim!

La fel și noi suntem în planul Grădinarului, știm!
Am fost aleși, sămânță neînsemnată,
Pusă-n pământ bun să rodim,
S-ajungem în slava-I cerească odată.
Pe veci cu El ca să fim.

Ne-a sădit și ne-a spus ca să creștem,
S-arătăm celor ce-s încă-ntre spini:
Un drum, o lumină, o rază spre Isus,
Să poată și ei să-nțeleagă că Domnul e viu!

Precum floarea se deschide spre ceruri,
În felul pe care Tatăl l-a lăsat,
Așa și noi să fim o mireasmă plăcută
În locul în care fiecare suntem așezați.

Nu-s cuvinte să poată cuprinde
Lucrarea Dumnezeului nostru sublim.
Nu-s cuvinte să poată descrie
Lucuri pe care le vedem și le simțim.

Dar știm că în ele e Tatăl,
În ce vedem, ce-auzim, ce simțim,
E-un fior al Duhului, ce, iată,
Azi iar de noi s-a atins.

Și de nu putem în cuget și-n grai să rostim,
Laudă pentru lucrarea-I măreață,
Cu tot ce-avem să îi mulțumim,
Cu inima și întreaga viață!


Amin.

Cele mai recente resurse scrise - Lauda si inchinare

Kívánom
KívánomSzeretném, ha nyelvem mindig tudna dicsérni téged, Uram,Ismételve az Igét, szentségben megváltoztatja az életet.Sokan kérdeznek a szívbeli hitemről, Uram.Fantazmagórikus álomnak tartják, vénass... Citeste mai mult >>
Duminica Tomii
Domnul meu și Dumnezeul meu...Eu n-am pus degetul pe coastăCa Toma. Și iubirea noastrăNu-i aluat de fariseu...Domnul meu și Dumnezeul meu...Nu cunoșteam, precum tulpina,Ce-i adevărul și lumina.Eu nu e... Citeste mai mult >>
Mă copleșești cu marea-ți bunătate
Mă copleșești cu marea-ți bunătate,Îmi porți de grijă-n fiecare zi,Ești Dumnezeul meu ce totul poate,Eu nu mă las de Tine orice-ar fi.În odăița mea în rugăciune,Mă plec smerit și Ție mă închin,Cu Tine... Citeste mai mult >>
Cântă frate...cântă soră...
Cântă soră... cântă frate Celui veșnic Împărat!Celui ce de sus din ceruri te-a păzit și te-a vegheat...Cântă! Slava e a Lui și e plin de îndurareCăci mai lasă peste noi har și binecuvântare!Cântă soră... Citeste mai mult >>
CUPRINSĂ E ZIUA
CUPRINSĂ E ZIUACuprinsă e ziua de arșița veriiCe cu iuțeală în zare se-ntinde,Iar în amurg boarea dulce a seriiDuios văzduhul în brațe îl strânge.În liniștea blândă a nopțiiPe cer mândra lună se-avânt... Citeste mai mult >>
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂ
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂPlutește iz de primăvară,Răspândindu-se agalePeste munte, peste vale,Presărând mii de petaleÎn covor pe-ntreaga țară.Natura renaște iară.Glasul florilor din ramuriCu blândețe n... Citeste mai mult >>
DORESC SĂ FIU
DORESC SĂ FIUDoresc să fiu cum Tu mă vrei,Să am o inimă curatăȘi Ție pe deplin predată,Căci am o țintă și-un temei:Eu vreau, când vii ca să mă iei,Precum un stol de porumbeiSă zbor spre Țara Minunată.... Citeste mai mult >>
Dragostea
Dragoste, izvor de viaţăFericită şi curată,Râu aducător de sevăPentru roada-mbelșugată.Fructe-n ramurile sfinteAltoite cu-ndurare,Prin vâltoarea suferinţeiPentru binecuvântare.Dragoste, izvor de paceP... Citeste mai mult >>
Iubirea, fructul cerului
Când vin necazuri peste mineCa tăvălugul zdrobitorVreau să m-ascund Isuse dragÎn brațul Tău vindecător.Să stau tăcut o veșnicieȘtiind că vorba-i de prisosDoar inima să-mi bată, vie,Într-un torent impe... Citeste mai mult >>
Mulţumesc!
Mulțumesc c-ai fost cu mineCând de toți am fost uitat...Mulțumesc că în furtunăM-ai păzit și m-ai vegheat...Mulțumesc că a mea viațăAre preț în ochii Tăi...Mulțumesc că ești cu mineSus pe culmi și jos... Citeste mai mult >>