text Poezii crestine

Dependență

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Nicholas Dinu
Sunt dependent de Lumină
Sunt dependent de Cuvânt
Cum spicul înfipt în tulpină
E dependent de pământ.

Sunt dependent de speranță
De iubire, de dor, de iertare.
Mi-ar trebui o vacanță
De la tot ce-i zadarnic și moare.

Sunt dependent de zâmbet și zbor,
De adevăr absolut,
De respirările care vor
Să umble-ntr-un nou început.

Sunt dependent de sarea pământului
De cântec, nici nu mai spun!
De izvorul cu apa cuvântului
Pe care în gând îl adun.

Nu pot să scot din lacrimi Scriptura -
Sunt dependent de Domnul meu Hristos
Cel ce și-a etalat arhitectura
În Om, în modul cel mai frumos.

Sunt dependent de bunătatea Ta
Cusută drept pe inima-mi cârpită.
Cândva vor înflori cununi de nea
Pe fruntea ei de vânturi înăsprită.

Sunt dependent de toamnele cerești
Cu corturile lor de închinare.
Eu, cel ce nu sunt, Tu, Cel care Ești
Vom învăța uimirile să zboare.

Sunt dependent de mâna Ta cea bună
De mila Ta mai ‘naltă ca un munte…
Ci mă strecor în nopțile cu lună
Să depănăm un car de amănunte.

Sunt dependent.
Îmi amintesc prea bine
Că sunt cu Tine cununat prin sânge.
În Tine veșnicia cuib devine…
În mine timpul suferă și plânge.

Cele mai recente resurse scrise - Lauda si inchinare

Kívánom
KívánomSzeretném, ha nyelvem mindig tudna dicsérni téged, Uram,Ismételve az Igét, szentségben megváltoztatja az életet.Sokan kérdeznek a szívbeli hitemről, Uram.Fantazmagórikus álomnak tartják, vénass... Citeste mai mult >>
Duminica Tomii
Domnul meu și Dumnezeul meu...Eu n-am pus degetul pe coastăCa Toma. Și iubirea noastrăNu-i aluat de fariseu...Domnul meu și Dumnezeul meu...Nu cunoșteam, precum tulpina,Ce-i adevărul și lumina.Eu nu e... Citeste mai mult >>
Mă copleșești cu marea-ți bunătate
Mă copleșești cu marea-ți bunătate,Îmi porți de grijă-n fiecare zi,Ești Dumnezeul meu ce totul poate,Eu nu mă las de Tine orice-ar fi.În odăița mea în rugăciune,Mă plec smerit și Ție mă închin,Cu Tine... Citeste mai mult >>
Cântă frate...cântă soră...
Cântă soră... cântă frate Celui veșnic Împărat!Celui ce de sus din ceruri te-a păzit și te-a vegheat...Cântă! Slava e a Lui și e plin de îndurareCăci mai lasă peste noi har și binecuvântare!Cântă soră... Citeste mai mult >>
CUPRINSĂ E ZIUA
CUPRINSĂ E ZIUACuprinsă e ziua de arșița veriiCe cu iuțeală în zare se-ntinde,Iar în amurg boarea dulce a seriiDuios văzduhul în brațe îl strânge.În liniștea blândă a nopțiiPe cer mândra lună se-avânt... Citeste mai mult >>
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂ
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂPlutește iz de primăvară,Răspândindu-se agalePeste munte, peste vale,Presărând mii de petaleÎn covor pe-ntreaga țară.Natura renaște iară.Glasul florilor din ramuriCu blândețe n... Citeste mai mult >>
DORESC SĂ FIU
DORESC SĂ FIUDoresc să fiu cum Tu mă vrei,Să am o inimă curatăȘi Ție pe deplin predată,Căci am o țintă și-un temei:Eu vreau, când vii ca să mă iei,Precum un stol de porumbeiSă zbor spre Țara Minunată.... Citeste mai mult >>
Dragostea
Dragoste, izvor de viaţăFericită şi curată,Râu aducător de sevăPentru roada-mbelșugată.Fructe-n ramurile sfinteAltoite cu-ndurare,Prin vâltoarea suferinţeiPentru binecuvântare.Dragoste, izvor de paceP... Citeste mai mult >>
Iubirea, fructul cerului
Când vin necazuri peste mineCa tăvălugul zdrobitorVreau să m-ascund Isuse dragÎn brațul Tău vindecător.Să stau tăcut o veșnicieȘtiind că vorba-i de prisosDoar inima să-mi bată, vie,Într-un torent impe... Citeste mai mult >>
Mulţumesc!
Mulțumesc c-ai fost cu mineCând de toți am fost uitat...Mulțumesc că în furtunăM-ai păzit și m-ai vegheat...Mulțumesc că a mea viațăAre preț în ochii Tăi...Mulțumesc că ești cu mineSus pe culmi și jos... Citeste mai mult >>