text Poezii crestine

Daruri sfinte

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Viorel Balcan
Daruri sfinte

Îmi dai atât de mult, o, Doamne-n viața mea,
Încât nu mi-ar ajunge, o viaț-a număra.
Din blândul asfințit, născut iar peste noapte,
Atingi și lutul meu, cu stropi de sănătate.

Și faci ca-n pașii mei, să-mi creasc –a vieții pâine,
Ce nu e meritată, de-un păcătos ca mine.
Iar stâncile le storci, de dragul nostru parcă,
Să-mi răcorești ființa, cu apa Ta curată.

În visteria casei , îmi dai s-adun mereu,
Și cânt de fericire, ce bun e Dumnezeu !
Iar straiele de cârpă, nici când nu se-nvechesc,
Și pentru-ale Tale daruri, azi vin să-ți mulțumesc !

Mă uit către hambarul, ce dă pe din afară,
Și-ți laud sfântul Nume, și pentru sfânta țară !
Miresme la tot pasul, găsesc și-n pragul nopții,
Prin har și prin iubire, m-ai scos din gheara morții.

Ce daruri îmi trimiți, Părinte zi și noapte,
Ce-mi bucură ființa, ca mame-i sfinte șoapte!
Și faci ca bucuria, să-mi fie-al meu străjer,
Și-mi dai cu bucurie, din toate câte-ți cer .

Nu lași o zi să treacă, o noapte să se ducă,
De parcă ai făcut, din daruri o poruncă.
Mereu să-mi bată-n ușă, de mine să se-agațe,
Și dulcea lor venire, iar să mă strângă-n brațe !

Îmi dai cu bucurie, deși nu-mi ești dator,
Iar bunătatea-Ți sfântă, n-am cum să o măsor.
Ajută-mă să pot, să dau la rândul meu,
Să-mpart cu cel de-alături, cum a făcut Zacheu.

Dator n-ai fost la nimeni, și n-ai să fii vreodată,
Iar toate câte împarți, e Dragostea de Tată !
N-am numere să-adun, cuvinte să găsesc,
Primește-n schimb ofranda, cuvântul ,, MULȚUMESC ’’ !

Viorel Balcan 1 noiembrie 2013



Cele mai recente resurse scrise - Lauda si inchinare

Kívánom
KívánomSzeretném, ha nyelvem mindig tudna dicsérni téged, Uram,Ismételve az Igét, szentségben megváltoztatja az életet.Sokan kérdeznek a szívbeli hitemről, Uram.Fantazmagórikus álomnak tartják, vénass... Citeste mai mult >>
Duminica Tomii
Domnul meu și Dumnezeul meu...Eu n-am pus degetul pe coastăCa Toma. Și iubirea noastrăNu-i aluat de fariseu...Domnul meu și Dumnezeul meu...Nu cunoșteam, precum tulpina,Ce-i adevărul și lumina.Eu nu e... Citeste mai mult >>
Mă copleșești cu marea-ți bunătate
Mă copleșești cu marea-ți bunătate,Îmi porți de grijă-n fiecare zi,Ești Dumnezeul meu ce totul poate,Eu nu mă las de Tine orice-ar fi.În odăița mea în rugăciune,Mă plec smerit și Ție mă închin,Cu Tine... Citeste mai mult >>
Cântă frate...cântă soră...
Cântă soră... cântă frate Celui veșnic Împărat!Celui ce de sus din ceruri te-a păzit și te-a vegheat...Cântă! Slava e a Lui și e plin de îndurareCăci mai lasă peste noi har și binecuvântare!Cântă soră... Citeste mai mult >>
CUPRINSĂ E ZIUA
CUPRINSĂ E ZIUACuprinsă e ziua de arșița veriiCe cu iuțeală în zare se-ntinde,Iar în amurg boarea dulce a seriiDuios văzduhul în brațe îl strânge.În liniștea blândă a nopțiiPe cer mândra lună se-avânt... Citeste mai mult >>
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂ
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂPlutește iz de primăvară,Răspândindu-se agalePeste munte, peste vale,Presărând mii de petaleÎn covor pe-ntreaga țară.Natura renaște iară.Glasul florilor din ramuriCu blândețe n... Citeste mai mult >>
DORESC SĂ FIU
DORESC SĂ FIUDoresc să fiu cum Tu mă vrei,Să am o inimă curatăȘi Ție pe deplin predată,Căci am o țintă și-un temei:Eu vreau, când vii ca să mă iei,Precum un stol de porumbeiSă zbor spre Țara Minunată.... Citeste mai mult >>
Dragostea
Dragoste, izvor de viaţăFericită şi curată,Râu aducător de sevăPentru roada-mbelșugată.Fructe-n ramurile sfinteAltoite cu-ndurare,Prin vâltoarea suferinţeiPentru binecuvântare.Dragoste, izvor de paceP... Citeste mai mult >>
Iubirea, fructul cerului
Când vin necazuri peste mineCa tăvălugul zdrobitorVreau să m-ascund Isuse dragÎn brațul Tău vindecător.Să stau tăcut o veșnicieȘtiind că vorba-i de prisosDoar inima să-mi bată, vie,Într-un torent impe... Citeste mai mult >>
Mulţumesc!
Mulțumesc c-ai fost cu mineCând de toți am fost uitat...Mulțumesc că în furtunăM-ai păzit și m-ai vegheat...Mulțumesc că a mea viațăAre preț în ochii Tăi...Mulțumesc că ești cu mineSus pe culmi și jos... Citeste mai mult >>