text Poezii crestine

Cum as putea sa-I descriu iubirea?

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Marius Tarcău
Am vrut să Îi descriu iubirea pe hârtie,
Dar, scriind, apoi am realizat,
Că toate cărțile din aceasta lume,
N-ar cuprinde și nici n-ar putea spune
De iubirea-I fara de hotar.

Am vrut să Îi descriu iubirea prin cuvinte,
Și obosit parcă de atât grăit,
Am realizat că nici predici amănunțite,
Nici discursuri frumoase, prelungite,
Nu pot cuprinde dragostea-I din infinit.

Am vrut să Îi descriu iubirea, dar n-am putut,
Ea este de nepătruns și ne-nțeles:
Cum El, Dumnezeu din nevăzut,
A vrut să ni se facă cunoscut,
Nouă, oamenilor răi, ba chiar sa ne dea un preț,

Să-și părăsească slava Sa și sfinții îngeri,
Să vină pe acest Pământ așa umil,
Să Se dea pe cruce ca jertfă de ispășire,
Ca noi să primim mântuire,
Și să scăpăm astfel de un veșnic chin?

De-acum, când iubirea vreau să-I descriu,
Privesc la Golgota, la sfântul Miel,
Și chiar de nu înțeleg toate și toate nu le știu,
Chiar de n-aș putea sa spun sau n-aș putea sa scriu,
Iubirea Lui e-aceeasi: și ieri, și azi și-n veci.

Cele mai recente resurse scrise - Lauda si inchinare

Kívánom
KívánomSzeretném, ha nyelvem mindig tudna dicsérni téged, Uram,Ismételve az Igét, szentségben megváltoztatja az életet.Sokan kérdeznek a szívbeli hitemről, Uram.Fantazmagórikus álomnak tartják, vénass... Citeste mai mult >>
Duminica Tomii
Domnul meu și Dumnezeul meu...Eu n-am pus degetul pe coastăCa Toma. Și iubirea noastrăNu-i aluat de fariseu...Domnul meu și Dumnezeul meu...Nu cunoșteam, precum tulpina,Ce-i adevărul și lumina.Eu nu e... Citeste mai mult >>
Mă copleșești cu marea-ți bunătate
Mă copleșești cu marea-ți bunătate,Îmi porți de grijă-n fiecare zi,Ești Dumnezeul meu ce totul poate,Eu nu mă las de Tine orice-ar fi.În odăița mea în rugăciune,Mă plec smerit și Ție mă închin,Cu Tine... Citeste mai mult >>
Cântă frate...cântă soră...
Cântă soră... cântă frate Celui veșnic Împărat!Celui ce de sus din ceruri te-a păzit și te-a vegheat...Cântă! Slava e a Lui și e plin de îndurareCăci mai lasă peste noi har și binecuvântare!Cântă soră... Citeste mai mult >>
CUPRINSĂ E ZIUA
CUPRINSĂ E ZIUACuprinsă e ziua de arșița veriiCe cu iuțeală în zare se-ntinde,Iar în amurg boarea dulce a seriiDuios văzduhul în brațe îl strânge.În liniștea blândă a nopțiiPe cer mândra lună se-avânt... Citeste mai mult >>
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂ
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂPlutește iz de primăvară,Răspândindu-se agalePeste munte, peste vale,Presărând mii de petaleÎn covor pe-ntreaga țară.Natura renaște iară.Glasul florilor din ramuriCu blândețe n... Citeste mai mult >>
DORESC SĂ FIU
DORESC SĂ FIUDoresc să fiu cum Tu mă vrei,Să am o inimă curatăȘi Ție pe deplin predată,Căci am o țintă și-un temei:Eu vreau, când vii ca să mă iei,Precum un stol de porumbeiSă zbor spre Țara Minunată.... Citeste mai mult >>
Dragostea
Dragoste, izvor de viaţăFericită şi curată,Râu aducător de sevăPentru roada-mbelșugată.Fructe-n ramurile sfinteAltoite cu-ndurare,Prin vâltoarea suferinţeiPentru binecuvântare.Dragoste, izvor de paceP... Citeste mai mult >>
Iubirea, fructul cerului
Când vin necazuri peste mineCa tăvălugul zdrobitorVreau să m-ascund Isuse dragÎn brațul Tău vindecător.Să stau tăcut o veșnicieȘtiind că vorba-i de prisosDoar inima să-mi bată, vie,Într-un torent impe... Citeste mai mult >>
Mulţumesc!
Mulțumesc c-ai fost cu mineCând de toți am fost uitat...Mulțumesc că în furtunăM-ai păzit și m-ai vegheat...Mulțumesc că a mea viațăAre preț în ochii Tăi...Mulțumesc că ești cu mineSus pe culmi și jos... Citeste mai mult >>