Cum aș putea?

Cum aş putea eu oare spune
ce dulce e cântarea Lui,
când pentru harul ei cel unic
pe lume-asemănare nu-i?

... Gândiţi-vă la rugăciunea
cea mai înaltă pe pământ,
la clipa când auzul gustă
cel mai dorit şi drag cuvânt,
la slava cea mai fericită
a celei mai cereşti iubiri,
la cea mai caldă-nvăluire
a îngereştilor priviri,
la cel mai plin de frumuseţe,
de dor şi de curaj avânt,
la clipa ce-o trăieşte duhul
credinţei în extazul sfânt,
la negrăita-nfiorare
din sfântul Cerului sărut
când Dumnezeu Se face una
cu gândul care l-a cerut...
Gândiţi-vă... dar nu pot spune
nimic din cât aş vrea să spui;
mai mult, nespus mai mult ca toate
frumseţile-i cântarea Lui.

- Doar seara, stând pe-un munte singur,
răpit de-a rugăciunii zări,
poţi bănui ceva din harul
Dumnezeieştii Lui cântări!