text Poezii crestine

Crucea pocăinței

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Puchea Dorel
O cruce-avem azi de purtat,
E crucea Domnului Isus
Care prin sângele vărsat
Nelegiuirea ne-a spălat
Pe Golgota, acolo, sus.

Dureri și chin de orice fel
Pe lumea asta de-ndurăm
E pentru că, la rându-I, El
A fost jertfit precum un miel
Și viața pentru El ne-o dăm.

Prin moartea Lui a fost jertfit
Pe cruce-acolo sus păcatul
Și firea noi ne-am răstignit,
Prin El și moartea-am biruit,
Căci ne-a dat viață Împăratul.

O viață veșnică promisă
Avem în locul firii vechi;
Să ținem inima deschisă
Și de păcate neatinsă;
S-audă cei ce au urechi!

Prin crucea Domnului Isus
Biserica noi o zidim,
Căci vrem în Patria de Sus,
Unde dureri și lacrimi nu-s,
La pieptul Tatălui să fim.

Spre Golgota mi-e drumul greu
Și crucea parcă-i tot mai grea,
Dar mă gândesc la Domnul meu
Și-mi spun în inimă mereu:
„O, Doamne, Tu ești Viața mea! ”

Am fost atât de păcătos,
Nevrednic și lipsit de rost
Dar din mocirlă Tu m-ai scos,
M-ai ridicat din praf, de jos,
Căci scump în ochii Tăi am fost.

Cu Tine-odată-ai răstignit
Păcatul și nelegiuirea,
Pe cruce moartea-ai biruit
Și Viața-n veci ne-ai dăruit
Și ne-ai redat neprihănirea.

Prin viața noastră-Ți mulțumim
Purtând a pocăinței cruce;
Ajută-ne să ne sfințim
Și vrednici ucenici să-Ți fim,
Neghina-n foc să se arunce.

Lumina Duhului Tău Sfânt
Pe mulți cu lacrimi cercetează,
Ei vin cu ochii în pământ
Și-Ți înmulțesc poporul sfânt…

O, Doamne, binecuvântează! ”

Cele mai recente resurse scrise - Lauda si inchinare

Kívánom
KívánomSzeretném, ha nyelvem mindig tudna dicsérni téged, Uram,Ismételve az Igét, szentségben megváltoztatja az életet.Sokan kérdeznek a szívbeli hitemről, Uram.Fantazmagórikus álomnak tartják, vénass... Citeste mai mult >>
Duminica Tomii
Domnul meu și Dumnezeul meu...Eu n-am pus degetul pe coastăCa Toma. Și iubirea noastrăNu-i aluat de fariseu...Domnul meu și Dumnezeul meu...Nu cunoșteam, precum tulpina,Ce-i adevărul și lumina.Eu nu e... Citeste mai mult >>
Mă copleșești cu marea-ți bunătate
Mă copleșești cu marea-ți bunătate,Îmi porți de grijă-n fiecare zi,Ești Dumnezeul meu ce totul poate,Eu nu mă las de Tine orice-ar fi.În odăița mea în rugăciune,Mă plec smerit și Ție mă închin,Cu Tine... Citeste mai mult >>
Cântă frate...cântă soră...
Cântă soră... cântă frate Celui veșnic Împărat!Celui ce de sus din ceruri te-a păzit și te-a vegheat...Cântă! Slava e a Lui și e plin de îndurareCăci mai lasă peste noi har și binecuvântare!Cântă soră... Citeste mai mult >>
CUPRINSĂ E ZIUA
CUPRINSĂ E ZIUACuprinsă e ziua de arșița veriiCe cu iuțeală în zare se-ntinde,Iar în amurg boarea dulce a seriiDuios văzduhul în brațe îl strânge.În liniștea blândă a nopțiiPe cer mândra lună se-avânt... Citeste mai mult >>
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂ
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂPlutește iz de primăvară,Răspândindu-se agalePeste munte, peste vale,Presărând mii de petaleÎn covor pe-ntreaga țară.Natura renaște iară.Glasul florilor din ramuriCu blândețe n... Citeste mai mult >>
DORESC SĂ FIU
DORESC SĂ FIUDoresc să fiu cum Tu mă vrei,Să am o inimă curatăȘi Ție pe deplin predată,Căci am o țintă și-un temei:Eu vreau, când vii ca să mă iei,Precum un stol de porumbeiSă zbor spre Țara Minunată.... Citeste mai mult >>
Dragostea
Dragoste, izvor de viaţăFericită şi curată,Râu aducător de sevăPentru roada-mbelșugată.Fructe-n ramurile sfinteAltoite cu-ndurare,Prin vâltoarea suferinţeiPentru binecuvântare.Dragoste, izvor de paceP... Citeste mai mult >>
Iubirea, fructul cerului
Când vin necazuri peste mineCa tăvălugul zdrobitorVreau să m-ascund Isuse dragÎn brațul Tău vindecător.Să stau tăcut o veșnicieȘtiind că vorba-i de prisosDoar inima să-mi bată, vie,Într-un torent impe... Citeste mai mult >>
Mulţumesc!
Mulțumesc c-ai fost cu mineCând de toți am fost uitat...Mulțumesc că în furtunăM-ai păzit și m-ai vegheat...Mulțumesc că a mea viațăAre preț în ochii Tăi...Mulțumesc că ești cu mineSus pe culmi și jos... Citeste mai mult >>