Cine ar putea, Doamne?

Cine ar putea, Doamne?

Ești Dumnezeu Preasfânt, Mare, nu-i nimeni ca Tine,
Tu faci să îmbraci natura în diamante și zefire!
Trezești din hibernare pădurile adormite, cenușii
Aduci la viață peste zări, codrii și întinsele câmpii.

Cine ar putea Doamne, să facă iarba să răsară?
Natura întreagă să se schimbe în straie de primăvară?
Să readuci la viață lunca toată, sălciile și arinii din zăvoi,
Cine ar putea Doamne, să facă corolă, din tină și noroi?

Cine ar putea Doamne, să înflorească florile-n câmpie?
Mii de flori să răsară, în culori de curcubeu, de sub glie,
Veseli clopoței, presărați printre brândușe și ghiocei,
Cine ar putea Doamne, să învie natura, cu farmecul ei?

Numai Tu, Doamne, ai putere să redai frumusețea verii,
Să scoți din hibernare, să îmbraci totul, în cortul primăverii!
Tu faci din pietre reci, inimi de carne, cu glas alintător
Cine ar putea Doamne, să facă din muritor, un nemuritor?

Cine ar putea Doamne, să trezească din adormire, poporul?
Cine ar scoate lucrători destoinici să lucreze încredințați ogorul?
Cine ar îndemna atâtea inimi, prin Duhul Tău cel Sfânt?
Numai Tu, Doamne, cu puterea Ta Divină, în Cer și pe pământ.

Trezește Doamne azi, al Tău popor, cu vânt lin, de primăvară,
Slujirea lui să aibă roadă, nădejdea Sfântă să răsară.
Pacea Ta Doamne, să inunde inimile triste în al Tău popor
Să faci din sfinții aleși, un popor vrednic, curat, veșnic nemuritor.
Amin!