Cei şapte ani de-acasă

Cei şapte ani de-acasă


Î,ţi mulţumesc frumos de tot,
Pentru cei şapte ani de-acasă,
Că m-ai crescut aşa frumos,
Măicuţa mea duioasă.

Acum când părul ţi-a albit,
Şi peste mine-a nins puţin,
Iar eu prin viaţă am trecut,
Sorbind şi miere şi pelin.

Iar drumul este tot mai greu,
Tot urcă şi coboară
Şi ne petrecem rând pe rând,
Ca oamenii la moară.

Chiar tineri se mai duc şi ei
Fără să dea de ştire,
Iar eu tânjesc să ne-ntâlnim,
La marea întâlnire.

Iar când cel rău m-a rătăcit,
Te-ai pus pe plâns şi pe rugat,
Iar Dumnezeu de sus din cer,
Pe tine atunci te-a ascultat.

Şi El credinţă iar mi-a dat,
Mai multă, mai curată,
Căci ştii c-am fost şi eu cândva,
Sfios ca şi o fată.

Cum erau fetele de-atunci,
Ce îşi plecau privirea,
Erau frumoase-n ascultat,
Şi erau tari cu firea.
S-au dus, s-au dus, acele vremi
Şi sunt demult apuse,
Şi mă întreb de-or fi cu rost,
Aceste vorbe spuse?!

De vreţi cumva copii frumoşi,
Cuminţi pe lângă casă,
Vă rog frumos nu neglijaţi,
Cei şapte ani de-acasă!

Să nu-L uitaţi nici pe Isus,
Să nu uitaţi de rugăciuni,
Şi veţi avea în ceruri sus,
Copii frumoşi şi buni.