Cedrul și mărăcinele

CEDRUL ȘI MĂRĂCINELE
(vezi Psalmul 30)

De deasupra morții Tu m-ai ridicat,
În mână vrăjmașă Tu nu m-ai lăsat,
De aceea, Doamne, azi nu contenesc
Să Te-nalț, Isuse, eu să mă smeresc.

Strigat-am și îndatʼ m-ai vindecat,
M-ai ridicat și m-ai eliberat,
M-ai pus la umbra ramurilor Tale
Și m-ai scăpat de fiarele din vale.

Eram în groapa de-ntuneric plină
Și pentru mine Te-ai făcut Lumină,
M-ai ridicat din mlaștina murdară
Și mi-ai schimbat viața mea amară.

Te-ndemn azi, frate, cântă-I Domnului,
Iar viața ta în mâna Lui s-o pui,
Căci ce ești tu aicea pe pământ
Decât o frunză clătinată-n vânt...

A Lui mânie ține doar o clipă;
Acoperiți apoi cu-a Lui aripă,
Ca puii ocrotiți de cloșca mamă,
Nici răni, nici greutăți nu luăm în seamă.

Chiar dacă seara vine plânsul greu,
Obrazu-ți chiar de e udat mereu,
Să nu uiți, frate: vine-un răsărit,
Și-i sta la umbra Cedrului sfințit.

În vremuri bune omul nu se teme,
Nu știe, însă, c-o să vină-o vreme
Când n-o să aibă unde să se-ascundă,
Când în păcate inima-i se-afundă.

Chiar eu credeam că n-am să mă înclin
Când toate îmi mergeau – atunci – din plin,
Când eu voiam să urc mai sus, mai sus
Și n-am văzut că m-a lăsat Isus...

Când am strigat la Tine-n rugăciune
Făcut-ai viața mea ca o minune,
Iar Fața Ta s-a-ntors ca o lumină
Ce n-am simțit-o nicidecum străină.

Mi-am zis că Domnul nu vrea moartea mea,
Căci nu pot morții laudă să-I dea
Și nu pot să vestească pe Isus
Chiar dacă-ar fi în Patria de Sus.

Mi-ai prefăcut chiar plânsu-n veselie
Și mijlocul mi-e-ncins cu bucurie,
Nu mai am sac, iar praful de cenușă
S-a scuturat prin sfânta-ți nuielușă...

Tu ești ca cedrul din Liban sădit,
Eu – doar un mărăcine risipit,
Tu – trandafir ce-l porți de sărbători,
Eu – spin ce mai înțeapă uneori...

AMIN!