text Poezii crestine

Ce seară minunată!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: George Cornici
CE SEARĂ MINUNATĂ!

Umbrele coboară lin, înserarea se așează
Păsărelele la cuiburi așternutul și-l formează
Raza lunii mă dezmiardă...mă dezmiardă pe obraz
Uit de orice frământare provenită din necaz...

Uit de truda drumeției și de valul ce-a izbit
Când s-a declanșat furtuna și eram așa slăbit
Dar acum în odăița cu-atmosferă ca în Cer
Sunt cuprins de starea dulce a divinului mister.

Prin fereastră văd mulțimea stelelor ce-au apărut
Soarele, după copaci, de vreun ceas a dispărut
Iar apoi deschid Volumul ce-mi vorbește despre har,
Despre traiu-n pribegie, despre-al Tatălui hambar.

Mă captează câțiva psalmi și-i parcurg cu exaltare
Iar ființa-mi se calmează, intră în comunicare
Cu întreaga Trinitate; și m-aplec să-I dau onor
Că s-a îndurat de mine când eram un trădător.

Simt cum Duhul mă pătrunde producându-mi mângâieri,
Cum întreaga încăpere e cuprinsă de-adieri
Și-mi exprim recunoștința că-s un fiu răscumpărat
Și că vine-o ușurare când de griji sunt încărcat.

Sufletu-mi cuprins de unda coborâtă chiar din Rai
‘Nalță imnul mulțumirii pentru fericitul trai,
Pentru paza și Lumina ce, mereu, mă însoțesc
Și prin zona fără iarbă și prin locul pitoresc.

O, ce dulce părtășie și ce timp reconfortant
(M-a-nvățat Învățătorul ce-i în viață important)
Știu că somnu-mi va aduce vise despre-acel Meleag
Unde-i numai frumusețe și-unde totu-mi va fi drag.

George Cornici/4 Februarie, 2013

Cele mai recente resurse scrise - Lauda si inchinare

Kívánom
KívánomSzeretném, ha nyelvem mindig tudna dicsérni téged, Uram,Ismételve az Igét, szentségben megváltoztatja az életet.Sokan kérdeznek a szívbeli hitemről, Uram.Fantazmagórikus álomnak tartják, vénass... Citeste mai mult >>
Duminica Tomii
Domnul meu și Dumnezeul meu...Eu n-am pus degetul pe coastăCa Toma. Și iubirea noastrăNu-i aluat de fariseu...Domnul meu și Dumnezeul meu...Nu cunoșteam, precum tulpina,Ce-i adevărul și lumina.Eu nu e... Citeste mai mult >>
Mă copleșești cu marea-ți bunătate
Mă copleșești cu marea-ți bunătate,Îmi porți de grijă-n fiecare zi,Ești Dumnezeul meu ce totul poate,Eu nu mă las de Tine orice-ar fi.În odăița mea în rugăciune,Mă plec smerit și Ție mă închin,Cu Tine... Citeste mai mult >>
Cântă frate...cântă soră...
Cântă soră... cântă frate Celui veșnic Împărat!Celui ce de sus din ceruri te-a păzit și te-a vegheat...Cântă! Slava e a Lui și e plin de îndurareCăci mai lasă peste noi har și binecuvântare!Cântă soră... Citeste mai mult >>
CUPRINSĂ E ZIUA
CUPRINSĂ E ZIUACuprinsă e ziua de arșița veriiCe cu iuțeală în zare se-ntinde,Iar în amurg boarea dulce a seriiDuios văzduhul în brațe îl strânge.În liniștea blândă a nopțiiPe cer mândra lună se-avânt... Citeste mai mult >>
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂ
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂPlutește iz de primăvară,Răspândindu-se agalePeste munte, peste vale,Presărând mii de petaleÎn covor pe-ntreaga țară.Natura renaște iară.Glasul florilor din ramuriCu blândețe n... Citeste mai mult >>
DORESC SĂ FIU
DORESC SĂ FIUDoresc să fiu cum Tu mă vrei,Să am o inimă curatăȘi Ție pe deplin predată,Căci am o țintă și-un temei:Eu vreau, când vii ca să mă iei,Precum un stol de porumbeiSă zbor spre Țara Minunată.... Citeste mai mult >>
Dragostea
Dragoste, izvor de viaţăFericită şi curată,Râu aducător de sevăPentru roada-mbelșugată.Fructe-n ramurile sfinteAltoite cu-ndurare,Prin vâltoarea suferinţeiPentru binecuvântare.Dragoste, izvor de paceP... Citeste mai mult >>
Iubirea, fructul cerului
Când vin necazuri peste mineCa tăvălugul zdrobitorVreau să m-ascund Isuse dragÎn brațul Tău vindecător.Să stau tăcut o veșnicieȘtiind că vorba-i de prisosDoar inima să-mi bată, vie,Într-un torent impe... Citeste mai mult >>
Mulţumesc!
Mulțumesc c-ai fost cu mineCând de toți am fost uitat...Mulțumesc că în furtunăM-ai păzit și m-ai vegheat...Mulțumesc că a mea viațăAre preț în ochii Tăi...Mulțumesc că ești cu mineSus pe culmi și jos... Citeste mai mult >>