Ce fierbinte e iubirea

Ce fierbinte e iubirea
care cântă-n mine,
ce adânc şi 'nalt e focul
dorului de Tine,
arde-mi inima şi glasul, dorul după Tine.

Chiar când ud cu lacrimi grele
pâinea mea amară
sau mi-adorm în flăcări gândul
seară după seară,
cu iubirea Ta mă mângâi seară după seară.

O, de-aş fi-ntr-un munte singur
numai eu cu Tine,
sau în larg de ape unde
nimeni nu-i cu mine,
să nu fie să m-audă, nimeni lângă mine!

Ţi-aş striga de-adânc, din suflet,
nu ştiu cum iubirea
care-mi nalţă şi-mi sfinţeşte
viaţa şi simţirea,
fericindu-mi fără margini viaţa şi simţirea.

Însă nu sunt nici în munte
nici în larg de apă,
sunt legat de ani şi ziduri,
harul Tău m-adapă,
pâinea dragostei mă ţine, harul Tău m-adapă.

Pân-la ultima suflare
vreau a mea trăire
s-o-nalţ către Tine-un tainic
cântec de iubire,
dulce, negrăit de dulce cântec de iubire.

Şi să trec cu el pe buze
apa morţii lată,
să Ţi-l cânt apoi în ceruri
veşnicia toată,
pentru veşnica-Ţi iubire veşnicia toată.