Ce am eu să nu cunoști?

Ce am eu să nu cunoști?
Domn al miilor de oști,
Zeci de mii, și mii de mii;
Ce am eu, și Tu nu știi,
Stăpâne din veșnicii?

Ce pot eu și Tu nu poți,
Tu, care ne știi pe toți?
Tu, care doar poruncești
Și din vânt făpturi ivești,
Ce sunt eu să nu privești?

În ce groapă să m-ascund?
În ce mări să mă afund?
Unde aș putea să zbor
Dincolo de orice nor
Să nu aflu Creator?

De-aș străbate tot pământul,
De mi-aș pune brâu neantul,
De-aș plonja în văl himeric
Și-aș sări în întuneric
M-aș preface în nimic?

Ochiul Tău să nu privească
Și ființa să nu-mi zărească?
Doamne, Duhul Tău pătrunde,
Chiar simțiri și gând străpunge
Și nimic nu Ți s-ascunde!

De-aproape mă cercetezi,
Gândurile îmi notezi,
Și, când buzele-mi tresaltă,
Știința Ta e-atât de 'naltă
Că le știe laolaltă

Înainte de-a rosti.
Înainte de-a rodi
Pașii Tu mi-ai înșirat,
Zilele mi-ai numărat,
Și un sens vieții mi-ai dat.

Când eram plod fără chip
- Cât grăuntul de nisip -
Tu-ai pus legi și-anatomie,
Mi-ai aprins în piept făclie,
M-ai făcut făptură vie.

Doamne, cât de minunat
Este tot ce ai creat!
Din străfund de veșnicie
Ai pus toate-n geometrie
Și-ai rostit cuvânt: "Să fie!"

Tainic și-ascuns Arhitect,
Al zidirii-ntreg proiect,
Dintr-un haos nesfârșit,
Ce frumos l-ai potrivit
Într-un chip desăvârșit!

Și în Sul de Carte-ai scris
Despre-un veșnic Paradis,
Unde, Doamne, îmi doresc
Să ajung, să Îți slujesc,
Și în veci să Te slăvesc!

Mulțumesc, o, bun Părinte
Că la rugă iei aminte:
Și veghezi cărarea mea
Cât străbat pustia grea
Înspre sfântă Țara Ta!

Te rog, schimbă-mi calea mea
Dacă vezi că este rea.
Te rog, Doamne Dumnezeu,
- Călăuza, Ghidul meu -
Scut și far să-mi fii mereu!

---
Preamărit și înălțat să fie Domnul în veci!
Amin.