text Poezii crestine

Cât Îl Iubesti Pe Isus

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Nănău Adinuţa
Cât de drag îmi eşti Tu Isus
Nici nu se mai poate spune
Tu eşti deasupra mea acolo sus
Şi mă cunoşti mai mult de bine
Mai mult chiar decùt oricine.

Nu pot iubirea-mi s-o măsor
Şi nici nu pot ca s-o compar
Dacă Te chem îmi vii în ajutor
Şi mă îmbraci în sfântul har
Şi mântuirea-mi dai în dar.

Tu eşti totul pentru mine
Iubirea pentru Tine-i mare
Simt de când îs lângă Tine
O totală, bună transformare
În atitudine şi comportare.

Nu aud vorbele celor din lume
Nu mă interesează ei ce cred
Să port cu cinste al Tău Nume
Te iubesc! Cu Tine vreau să merg
Şi-n fiecare zi pe Tine Te aleg.

Mi-e plină inima acum de Tine
Dar tot nu-mi este îndeajuns
Vreau să râd, să strig la cel ce vine
Şi să le spun: Eu îl iubesc pe Isus
Pe Dumnezeul cel de Sus.

Iubirea mea e foarte mare
Dar nu se poate măsura
Nu este o iubire ca oricare
Ca să se poată compara.
Iubirea mea nu are asemănare.

E o iubire minunată, sfântă
Calmă, lină, liniştită şi curată
E o iubire pură ce inima-ţi încântă
Iubire, cum n-am simţit vreodată
Şi cu nimeni şi nimic asemănată.

E o iubire, ce îmi dă speranţă
E o iubire care deloc nu-nşeală
Iubire statornică şi cu siguranţă
Că asta, este iubirea ideală
Şi-o alta, nu poate fi egală.

De vreau să plec, Tu mă-nsoţeşti
Şi dacă stau, Tu lângă mine eşti
De îţi surâd, Tu îmi zîmbeşti
Şi dacă-Ţi spun că Te iubesc,
Cu mult mai mult Tu mă iubeşti.

Oricât de mare ar fi iubirea mea
Tu mult mai mult îmi dăruieşti
Oricât m-aşi strădui şi-aşi vrea
De n-ai fi lângă mine aşa cum eşti
Nu aş putea să fiu, cum Tu voieşti.

De-aceea Doamne, tare mult doresc
Să mă ajuţi, mereu să Te iubesc.
Să mă predau şi Ţie să mă dăruiesc
În pragul dimineţii şi în amurgul serii,
Să-Ţi spun, cât de mult eu te iubesc.

Cât iubirea mea este de mare
Să-Ţi spun, că-i fără de sfârşit
Să-Ţi spun, că-i fără de hotare
Să-Ţi spun că am dorinţă mare
Să te iubesc mereu, ca la-nceput.

Amin

1-3.07.2011 Răcăşdia C-S

Cele mai recente resurse scrise - Lauda si inchinare

Isus e Domnul meu
Isus e Domnul meu!Isus e Domnul meu cel mare,E Domnul meu cel minunat,E Cel ce mi-a adus salvareM-a scos din lumea de păcat.E Domnul meu Cel bun și sfânt,Cel mai măreț, Cel mai frumosÎn ceruri sus și... Citeste mai mult >>
Să am o viață frumoasă, salvat cu Tine la cer!
A mea inimă e plină de iubire, pentru TineTo ce am Îți dăruiesc, doar cu Tinbe ca să fiuLângă Tine îmi doresc, fiindcă vreau să-mi fie bineNu vreau să mă rătăcesc și să umblu prin pustiuFiindcă ani și... Citeste mai mult >>
Psalmul 67
Dumnezeu în mila Lui să ne binecuvântezeȘi cu fața Lui cea sfântă să ne lumineze.Să cunoască tot pământul calea cea adevărată,Pentru toate neamurile mântuirea a fost dată.Te laudă popoarele, Dumnezeul... Citeste mai mult >>
Örökké
ÖrökkéSoha nem jöttem volna ki a mély völgyekből,Ha nem emelt volna engem Jézus fel a sziklán.A bűn falát feltörte Isten szeretetből.A lantszót eltörte, nem járunk rossz nyomán.A szeretet kegyelmén me... Citeste mai mult >>
Psalmul 66
Înălțați lui Dumnezeu strigăte de bucurie!Cântați-I Numele și dați-I mărire!Măriți slava Lui prin laudele voastre,Celui ce locuiește mai presus de astre.Lucrurile Lui sunt nespus de-nfricoșate,Cei ce-... Citeste mai mult >>
Harul Tau in mine
Harul Tau in mineHarul Tau, Bunule Tata slavit,Este cea mai mare mangaiere pentru mine!O impartasire bogata a harului deosebit,Ma face mai puternica si mai vie!Sa incolteasca harul dupa ploaia suferin... Citeste mai mult >>