text Poezii crestine

Cât de bun e Dumnezeu

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Alexandra Flămînd
Cât de bun e Dumnezeu
Cât de bun a fost cu noi
Bun a fost în ceasul greu
Prin furtună și prin ploi

Ne-a răscumpărat în har
Prin Isus, prin Fiul Său
Și-a dat viața pe Calvar
Ca s-avem viață mereu

Ne-a țesut o haină sfântă
Un veșmânt venit din cer
Fericit, sfânt e cine o poartă
Cei ai lui Hristos nu pier!

Ne dă pâine, El ne dă apă
Ploaie, soare și rod bogat
Grija noastră El o poartă
Domnul fie binecuvântat!

Ne-a pus pază îngerească
Soli trimiși din cerul Său
Pașii noștri să- i păzească
De tot ce-i stricat și rău

Revărsând har și îndurare
În fiecare dimineață-n zori
Și până-n clipele de-nserare
Dumnezeu a fost cu noi!

Ne-a descoperit Scriptura
Ne-a dat hrana din Cuvânt
Ne-a-mpărțit din firimitura
Prezenței Sale din cerul sfânt

Prin încercări și prin durere
A fost un loc de-adăpost
Ne-a fost scut și mângâiere
Nădejde și putere El a fost

Ne-a sădit în inimă credința
Ne-a ridicat și ne-a-ntărit
A spulberat teama, neputința
Cu El prin toate-am biruit!

El ne-a ținut în mâna Sa
Ne-a purtat pe braț de Tată
Ne-a-mpărțit la toți iubirea
Nu ne-a părăsit vreodată.

Cel ce-a spus Eu sunt cu tine
Nu te teme, ești binecuvântat
Domnu-promisiunea-și ține
Și nu ne va lăsa niciodat...

Bazați pe-ale Lui promisiuni
Pe-al Lui Cuvânt minunat
Credem că vom vedea minuni
Căci pân aici Isus ne-a ajutat

Vom spune despre îndurare
Cât de bun este Dumnezeu
Al nostru Dumnezeu e mare
Bun este Domnul, va fi mereu!

Cele mai recente resurse scrise - Lauda si inchinare

Picătura de șapte
Șapte e cifra cu sufletul sacru.În ziua a șaptea pâinile-s coapte.Aici nu vorbim de un simulacru…Eu sunt o picătură de șapte!Șapte e ziua cu sarcini de doicăEa le duce pe celelalte în spate.Rebecă, De... Citeste mai mult >>
Izvor de pace
Izvor de pace şi iubire,Noian de îndurări cereştiGăsit-a sufletu-mi în Tine,Păstor din slăvi Dumnezeiești.Şi ori de câte ori furtunaȘi vânturi bat în mine iar,Eu adăpost găsesc în Tine,Cetate veșnică... Citeste mai mult >>
Galilean neprețuit.
Galilean neprețuitGalilean făptură minunatăCe chipu-n mine Ți l-ai oglinditȘi cu atâta bunătateÎn veci de veci m-ai cuceritGalilean făptură minunatăÎn toamna vieții m-ai găsitȘi cu îndelunga Ta răbdar... Citeste mai mult >>
Dragostea Ta, minunată
Dragostea ta, minunatăDragostea Ta, mă îndeamnăMai mult să mă pocăiesc,Căci păctul îl condamnăȘi de multe ori greșescInima mea, o citeștiȘi știi bine, ce gândescDar Tu Doamne mă iubeștiLa Tine, pacea-... Citeste mai mult >>
Lacrimile întristării.
Lacrimile întristării.Numai Tu poți să îmi ștergiLacrimile întristăriiȘi de nu-s în voia TaSă le arunci pe fundul măriiNumai Tu poți să aduciÎn inima mea luminăNumai Tu poți să mă porțiPrin a cerului... Citeste mai mult >>
Bunătatea Ta
În bunătatea Ta cea mare,Îmi porți de grijă Domnul meu,Îmi dai biruință pe cale,Și ești cu mine când mi-e greu.Ești necuprins în bunătate,O Doamne, Ție-ți mulțumesc!În fiecare dimineață,Îngenunchez și... Citeste mai mult >>
Din Tine-mi trag eu seva
Din Tine-mi trag eu sevaȘi pofta mea de viață,Cu Tine, scump Isuse,Mă scol de dimineață,Și-apoi de-a lungul zileiTu mă conduci prin toate,Gustând trăiri și clipeDe taină, minunate.Iar seara spre odihn... Citeste mai mult >>
Un izvor de fericire e măritul Dumnezeu!
Un izvor de fericire e măritul Dumnezeu!Un izvor de fericireE măritul DumnezeuCu al Său har și iubireNe ajută, când ni-e greu.Un izvor de bucurieEste Domnul nost Isus,El ne dă din apa vie,Așa, precum... Citeste mai mult >>
Si Te iubesc!
Și Te iubesc cu zorii diminețiiCe îmi sărută trupul ostenitȘi cu apusul ce mă-mbracă-n pace,Cu dorul înmulțit la infinit...Și Te iubesc cu primăveri și toamne,Cu veri toride și cu ierni de visDa, Te i... Citeste mai mult >>
Glasul Lui dulce, mă cheamă
Glasul Lui dulce, mă cheamăVrăjmașul mă urmăreșteTare ar vrea, să fiu pierdut,Însă Domnul mă iubeșteEu, de El vreau, să ascult!Pas cu pas, pe urma meaE viclean și curajosDar eu nu mă pot lăsa,Îl chem... Citeste mai mult >>