Casa Ta

Casa Ta

Casa Ta, e un loc ,
Ce mă face să plâng,
Să zâmbesc, și să simt,
Că sunt om și trăiesc
Câștigat mai apoi,
Cu sânge vărsat
Curățit ca o haină,
De lume pătat.

Casa Ta, e un loc,
Ce-au zidit temelii,
Cei ce-au fost și mai sunt,
Și vor fi după noi.
Prin credință zidesc
Ziduri largi şi înalte,
Nesurpate să fie
De ninsori, sau de ploi.

Casa Ta, este ușa,
Unde bat să-mi deschizi,
Și timid eu pășesc
Către talpa Ta sfântă
Si mă întreb: "Ce ai găsit,
De mă vezi şi Îţi pasă,
Că sunt gol și rănit,
Și cu aripa frântă ?

Nu e loc pe pământ
Să-ți zidim casa Ta.
Nici palate să-Ţi dăm,
Sau în dar altceva.
Casa Ta, e o stea
Unde lumină găsesc;
E o candelă-n beznă,
Către ea, când pășesc.

Viorel Balcan 9 septembrie 2012