Casa sufletului

MOTTO: „Ochii Tăi sunt așa de curați că nu pot să vadă răul și nu poți să privești nelegiuirea! ” (Habacuc 1: 13a)

În suflet pentru Domnul am o casă,
Cu El în gând mă culc și mă trezesc,
Iar când mă-așez, cu Domnul stau la masă
Și scopul meu e-n viață să-L slujesc.

De vor vrăjmașii ca să ne doboare,
De lumea ne urăște fără rost,
Să ne-amintim că nu-i nimic sub soare
Mai iertător decât Isus a fost.

Privindu-i de pe cruce, răstignit,
Cu sângele din răni roșind pământul
„Tu, Tată, iartă-i! ” Domnul a rostit
Cu lacrimi pe obraz curgând de-a rândul.

Lăsând în urmă patimi și suspine,
S-a înălțat, S-a dus la Tatăl, sus,
Dar ne va lua în slăvile senine,
Acolo unde-i soare fărʼ apus.

El nu ne va lăsa în strâmtorare
Căci ochii Săi așa sunt de curați
Și nu ne părăsește-n încercare,
Doar noi să ne păstrăm de-a pururi frați.

Nelegiuirea lumii n-o privește
Și plânge pentru-al ei murdar păcat. . .
Golgota-nsângerată mă privește,
Altarul crucii unde-am fost spălat. . .

De multe ori L-am întristat pe Domnul,
De multe ori El pentru noi a plâns,
De multe ori El ne-a vegheat chiar somnul
Și crucea mântuirii-n spate-a dus.

Tu, Răscumpărătorul vieții mele
Ce trupul pentru mine Ți l-ai dat,
Îți mulțumesc, Isus Samaritene
Că nu mi-ai luat în seamă-al meu păcat.

Îți mulțumesc de Viața ce-mi fu dată
Ca s-o trăiesc prin Duhul Sfânt, curat,
Din suflet mulțumirea mi se-arată:
„Osana, Fiule de Împărat! ”