text Poezii crestine

Cântecul Paradisului

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Flavius Laurian Duverna
Cântecul Paradisului

Pe aripile cele veşnice ale scrisului
Pentru misteriosul plan de-ntrupare,
Te preamărim Doamne fără-ncetare,
Te înălţăm, în cântecul Paradisului
Crezând în marea împlinire a visului,
Că Te vom întâlni, în gloria-Ţi mare!

Pentru visul acesta drag al mântuirii
C-ai biruit pentru noi odiosul păcat,
Când Doamne la Golgota ai luminat,
Te glorificăm, pentru măreţia iubirii
Treaptă cu treaptă-n doru-ntâlnirii,
Noi vom urca, pe scara către înalt.

Pe aripile cele veşnice ale scrisului
Pentru-nţelepciunea-Ţi nemărginită,
Pentru lucrarea unei noi lumi zidită,
Te înălţăm, în cântecul Paradisului
Crezând în marea împlinire a visului,
Că suntem aproape de patria dorită.

Pentru visul acesta, al lumii viitoare
Tu Ţi-ai lăsat tronul sfânt de domnie
Şi-ai venit la noi, într-o lume pustie
La Calvar, ca să-Ţi dai viaţa salvare,
Şi Te mărim pentru dragostea mare
C-ai adus prin Jertfă pace şi-armonie.

Pe aripile cele veşnice ale scrisului
Cât va fi harul Tău, aici pe pământ,
Îţi glorificăm Doamne numele Sfânt,
Te înălţăm, în cântecul Paradisului
Crezând în marea împlinire a visului,
Răscumpăraţi pentru alt Aşezământ.

Pentru visul acesta din calea pierzării
Prin suprema Jertfă în care Te-ai dat,
Va fi că-n Paradisul din nou câştigat
Se va intona cântecul răscumpărării,
Peamărirea, pentru biruinţa salvării
Că-n iubire lumea căzut-ai recuperat!

Flavius Laurian Duverna
07 aprilie 2013

Cele mai recente resurse scrise - Lauda si inchinare

Kívánom
KívánomSzeretném, ha nyelvem mindig tudna dicsérni téged, Uram,Ismételve az Igét, szentségben megváltoztatja az életet.Sokan kérdeznek a szívbeli hitemről, Uram.Fantazmagórikus álomnak tartják, vénass... Citeste mai mult >>
Duminica Tomii
Domnul meu și Dumnezeul meu...Eu n-am pus degetul pe coastăCa Toma. Și iubirea noastrăNu-i aluat de fariseu...Domnul meu și Dumnezeul meu...Nu cunoșteam, precum tulpina,Ce-i adevărul și lumina.Eu nu e... Citeste mai mult >>
Mă copleșești cu marea-ți bunătate
Mă copleșești cu marea-ți bunătate,Îmi porți de grijă-n fiecare zi,Ești Dumnezeul meu ce totul poate,Eu nu mă las de Tine orice-ar fi.În odăița mea în rugăciune,Mă plec smerit și Ție mă închin,Cu Tine... Citeste mai mult >>
Cântă frate...cântă soră...
Cântă soră... cântă frate Celui veșnic Împărat!Celui ce de sus din ceruri te-a păzit și te-a vegheat...Cântă! Slava e a Lui și e plin de îndurareCăci mai lasă peste noi har și binecuvântare!Cântă soră... Citeste mai mult >>
CUPRINSĂ E ZIUA
CUPRINSĂ E ZIUACuprinsă e ziua de arșița veriiCe cu iuțeală în zare se-ntinde,Iar în amurg boarea dulce a seriiDuios văzduhul în brațe îl strânge.În liniștea blândă a nopțiiPe cer mândra lună se-avânt... Citeste mai mult >>
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂ
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂPlutește iz de primăvară,Răspândindu-se agalePeste munte, peste vale,Presărând mii de petaleÎn covor pe-ntreaga țară.Natura renaște iară.Glasul florilor din ramuriCu blândețe n... Citeste mai mult >>
DORESC SĂ FIU
DORESC SĂ FIUDoresc să fiu cum Tu mă vrei,Să am o inimă curatăȘi Ție pe deplin predată,Căci am o țintă și-un temei:Eu vreau, când vii ca să mă iei,Precum un stol de porumbeiSă zbor spre Țara Minunată.... Citeste mai mult >>
Dragostea
Dragoste, izvor de viaţăFericită şi curată,Râu aducător de sevăPentru roada-mbelșugată.Fructe-n ramurile sfinteAltoite cu-ndurare,Prin vâltoarea suferinţeiPentru binecuvântare.Dragoste, izvor de paceP... Citeste mai mult >>
Iubirea, fructul cerului
Când vin necazuri peste mineCa tăvălugul zdrobitorVreau să m-ascund Isuse dragÎn brațul Tău vindecător.Să stau tăcut o veșnicieȘtiind că vorba-i de prisosDoar inima să-mi bată, vie,Într-un torent impe... Citeste mai mult >>
Mulţumesc!
Mulțumesc c-ai fost cu mineCând de toți am fost uitat...Mulțumesc că în furtunăM-ai păzit și m-ai vegheat...Mulțumesc că a mea viațăAre preț în ochii Tăi...Mulțumesc că ești cu mineSus pe culmi și jos... Citeste mai mult >>