Cântarea proorociţei Debora

Cântarea proorociţei Debora

(Cuprinde Jud. 5.2-31.)

Nişte căpetenii brave, s-au pus în fruntea poporului în Israel,
Şi tot poporul s-a arătat gata de luptă, şi cu curaj în acest fel.
Binecuvântaţi pe Domnul! Ascultaţi Împăraţi! Şi voi cânta Lui!
Luaţi aminte, domnitori! Voi cânta, da, voi cânta Domnului!

Voi cânta din alăută, da, voi cânta din alăuta mea Domnului!
Doamne, când ai ieşit din Seir, venind din câmpiile Edomului,
Când ai plecat, pământul s-a cutremurat, cerurile au picurat,
Şi norii încărcaţi de ape, cu găleata pe pământ le-au turnat.

Înaintea slavei Domnului, munţii mari şi puternici s-au mişcat,
Înaintea Dumnezeului lui Israel, şi Sinaiul, pe loc s-a clătinat.
Pe vremea lui Şamgar şi vremea Iaelei, cărările erau pustiite,
Drumurile erau toate strâmbe, călătorii apucau pe căi greşite.

Căpeteniile erau fără putere în Israel, nu aveau nici-o putere,
Până când m-am sculat eu, Debora, să trecem peste durere,
Până m-am ridicat eu, ca o mamă, cea mai sinceră din Israel,
Căci Israel îşi alesese alţi dumnezei; se-afla singur, singurel.

Atunci războiul era la porţi, dar pretutindeni nu vedeai de fel
Nici suliţă nici scut, la patruzeci de mii de oameni din Israel;
Inima mea se-ndrepta spre căpeteniile care toate s-au arătat
Gata să lupte. Binecuvântaţi pe Domnul, căci El ne-a ajutat!

Toţi, care călăriţi pe măgăriţe albe, şi care şedeţi pe covoare,
Şi voi, ce umblaţi pe drum, cântaţi cu arcaşii din adăpătoare!
Lăudaţi cu glas tare binefacerile Domnului, ale cârmuirii Sale!
Şi poporul Domnului s-a pogorât la porţi, aşezându-se în vale.

Trezeşte-te, trezeşte-te, Debora! Trezeşte-te prin o cântare!
Scoălă-te, Barac, şi adu-ţi robii de război, care mai de care!
Atunci, o rămăşiţă din poporul adunat a biruit pe cei putenici,
Domnul mi-a dat biruinţa asupra celor viteji, cu cei cucernici.

Din Efraim au venit locuitorii lui Amalec, toţi pregătiţi de luptă,
După tine a mers Beniamin în oştirea ta, dovedind că ascultă,
Din Madian au venit căpeteniile, să ajute şi să te sprijinească,
Şi din Zabulon cârmuitorii, într-un suflet, cu elan să slujească.

Mai marii lui Isahar, au fost într-un gând împreună cu Debora,
Şi Isahar a venit după Barac, la acea mare-ntâlnire a tuturora,
Şi a fost trimis pe urma lui în vale, pentru a afla acolo lămuriri
Unde s-au strans. La paraiele lui Ruben, au fost mari hotărâri!

Pentruce ai rămas, la marea frământare în mijlocul staulelor?
În loc să cobori la luptă, ţi-a plăcut să auzi behăitul turmelor?
La pâraiele lui Ruben, printre căpetenii, mari au fost sfaturile,
Căci Israel era înconjurat de vrăjmaşi mulţi, din toate laturile.

Galaadul, de dincolo de Iordan, şi-a părăsit repede locuinţa;
Pentru ce a stat Dan pe corăbii, şi el nu şi-a dovedit credinţa?
Aşer a stătut pe ţărmurile mării, şi s-a odihnit în limanurile lui,
Pe când Israel era la grea cumpănă, de el nu-i pasa nimănui.

Zabulon este un popor ager, care a înfruntat moartea pustie
Şi Neftali, de asemenea, viteaz pe toate-nălţimile din câmpie,
Împăraţii au venit şi s-au luptat cu râvnă împotriva Domnului,
Atunci, s-au unit cu toţi, războindu-se, împotriva Canaanului.

La Tanaac, la apele Meghido, n-au luat nici pradă nici argint,
Din ceruri se luptau, de pe cărările lor, stelele roşii strălucind,
Se luptau împotriva lui Sisera, până ce pârâul Chison i-a luat,
Pârâul din vremurile străvechi, pârâul care pe toţi i-a înnecat.

Suflete, calcă-’n picioare pe viteji! Copitele cailor au răsunat
De goana năbădăioasă a celor războinici care-au mai scăpat;
Blestemaţi pe Meroza, cu glasul tare, a zis Îngerul Domnului,
Blestemaţi, blestemaţi! Să fie blestem peste toţi locuitorii lui!

Căci n-au venit în ajutorul Domnului, să vadă cum e sfârşitul.
Binecuvântată să fie între femei, Iaiel, a lui Heber, Chenitul!
Binecuvântată să fie ea între femeile care în corturi locuiesc!
El a cerut apă, şi ea i-a dat lapte, şi unt în pahar împărătesc.

Cu o mână a luat ţăruşul, în cea dreaptă ciocanul lucrătorilor
A lovit pe Sisera, şi i-a despicat capul înainte de ivirea zorilor,
I-a sfărmat şi străpuns tâmpla. El a căzut, şi a rămas culcat,
S-a ghemuit, şi la picioarele ei căzut, acolo sfârşitul şi-a dat.

Pe fereastră, prin zbrele, priveşte mama lui Sisera şi strigă:
Pentruce vin carăle aşa de-ncet? Pentruce zăboveşte să vină?
Cele mai înţelepte dintre femei răspund, dar nu o mulţumesc,
Şi ea îşi răspunde: Negreşit, c-au găsit pradă şi o împărţesc!

O fată, două fete, şi pentru Sisera, o pradă de haine vopsite,
Pradă de haine vopsite şi cusute la gheghef, gata pregătite,
Două haine vopsite şi cusute de pus pe grumazul biruitorului,
Dar a pierit! S-a dus toată lauda şi toată faima-nvingătorului!

Aşa să piară Doamne, ca Sisera, toţi acei ce-Ţi sunt vrăjmaşi,
Vrăjmaşii Tăi, Doamne, să se bucure c-au biruit, să nu-i laşi!
Dar cei ce Îl iubesc, sunt ca soarele, când pe faţa pământului
Luminează şi încălzeşte totul, când el se arată, în puterea lui.

Flavius Laurian Duverna
31 mai 2007