Cântarea întâia a lui Moise

Cântarea întâia a lui Moise

(Cuprinde Ex. 15.1-19)

Voi cânta Domnului, pentru slava care Şi-a arătat:
Atunci când a năpustit în mare, pe cal şi pe călăreţ;
Domnul, El este tăria mea, pentrucă El m-a salvat
Şi-am găsit ocrotire, în numele Său Sfânt şi măreţ!

El este temeiul sacru, al cântărilor mele de laudă,
El este Dumnezeul meu, ce în triumf m-a eliberat;
Pe El îl voi înălţa şi-L voi preamări, ca să se audă,
Pe oriunde voi merge, de mâna Lui veşnic purtat!

Domnul din cer, este un războinic viteaz şi puternic,
Numele Lui este Domnul, neschimbător din vecie,
Şi El a aruncat în mare, carăle Faraonului excentric,
Luptătorii lui aleşi, au fost înghiţiţi de Marea Roşie.

I-au acoperit valurile mării, şi li s-a stins mărinimia,
În fundul mării, ei s-au pogorât, şi marea s-a potolit.
Dreapta Ta, Doamne, şi-a făcut deplin vestită tăria;
Mâna Ta dreaptă, Doamne, pe vrăjmaşi i-a zdrobit!

În mărimea măreţiei Tale, chiar pe loc îi nimiceşti,
Şi Tu îi trânteşti la pământ pe duşmanii înverşunaţi;
Când asupra lor, mânia din ceruri Îţi dezlănţuieşti
Ea îi mistuie ca pe o trestie, şi sunt toţi spulberaţi!

La suflarea nărilor Tale, apele reci s-au îngrămădit,
Şi ca un zid de protecţie înalt, s-au ridicat talazurile,
Dar în mijlocul mării, la cuvântul Tău ele s-au oprit,
Şi prin puterea Ta cea mare, s-au închegat valurile.

" Îi voi urmări şi îi voi ajunge!’’ - vrăjmaşul zicea, -
Vom împărţi prada de război din averile ce-au făcut!
Voi scoate sabia, şi-i voi nimici chiar cu mâna mea!
Şi mă voi răzbuna pe ei, pentru întâiul meu născut!’’

Dar Tu, Doamne! Tu ai suflat cu suflarea Ta divină,
Şi marea s-a pus în mişcare şi valurile i-au acoperit;
Ca plumbul ei s-au afundat, iar marea a devenit lină,
În adâncimea apelor, oastea ce ne urmărea a pierit!

Cine este ca Tine puternic între dumnezei, Doamne?
Cine este ca Tine-n sfinţenie aşa de mare şi minunat,
Bogat în fapte de laudă prin minuni mari să răstoarne
Toate planurile rele împotriva poporului Tău apăsat?

Tu Ţi-ai întins mâna dreaptă, şi pământul i-a înghiţit,
Dar pe copiii Tăi i-ai salvat, din prcina Numelui Tău,
Prin îndurarea Ta, i-ai călăuzit zi de zi şi i-ai ocrotit,
Şi ai izbăvit pe poporul acesta, nimicind-ul pe cel rău.

Prin puterea Ta-l îndrepţi spre locaşul sfinţeniei Tale,
Popoarele vor afla lucrul acesta, şi se vor cutremura;
Îi va apuca groaza pe Filisteni când le vor ieşi în cale
Şi de vor încerca să lupte, picioarele lor vor tremura.

Se înspăimântă groaznic, toate căpeteniile Edomului,
Pe toţi războinicii lui Moab îi apucă teama şi spaima;
Leşină de la inimă fără putere, locuitorii Canaanului,
Când văd măreţia braţului Tău căruia i s-a dus faima.

Vor sta muţi ca o piatră, până va trece poporul Tau,
Poporul Tau, Doamne, pe care Ţi l-ai răscumpărat!
Cu braţ întins, de mânia aprinsă a asupritorului său,
Care-a vrut să-l subjuge, şi să-l ţină în sclavie legat.

Tu îi vei aduce, şi îi vei aşeza pe Muntele moştenirii,
În locul pe care Ţi l-ai pregătit ca locaş de închinare:
Templul, pe care Doamne l-ai consacrat neprihănirii,
Şi Domnul va împărăţi, în veci de veci prin îndurare!

Căci caii lui Faraon, şi carăle şi călăreţii lui au intrat
În mare; însă Domnul, a reîntors peste ei apele mării;
Şi copiii lui Israel, au trecut prin mare ca şi pe uscat,
Pentrucă Domnul era cu ei, prin mâna tare-a salvării.


Flavius Laurian Duverna
31 octombrie 2006