Cântarea Împăratului Ezechia

Cântarea Împăratului Ezechia

(Cuprinde Is. 38.0-20.)

Ziceam: În cei mai buni ani prielnici ai vieţii mele
Trebuie să mă cobor la porţile locuinţei morţilor!
Sunt pedepsit, cu pierderea celorlalţi ani ai mei
Care îmi mai rămâne, oprindu-se în faţa porţilor.

Ziceam: Nu voi mai vedea niciodată pe Domnul,
Pe Domnul, în pământul celor vii, cu zile senine,
Nu voi mai vedea nici un om, în locuinţa morţilor,
Căci locuinţa mea este luată şi mutată dela mine.

Ca o colibă de păstori, oh! îmi simt firul vieţii tăiat
Ca de un ţesător, care m-ar rupe din ţesătura lui,
Până deseară, îmi ve pune capăt zilelor scurtate,
Aceasta este soarta hotărâtă din partea Domnlui!

Am strigat până la ziuă; seara îmi vei pune capăt!
Ca un leu îmi zdrobise toate oasele greu apăsate,
Ciripeam ca o rândunea, croncăneam ca un cocor
Şi gemeam ca o porumbiţă, cu aripile sale plecate.

Ochii-mi priveau topiţi la cer: Doamne, ce necaz!
Ajută-mă! Ce să mai spun? Domnul m-a ascultat,
Acum voi umbla smerit, până la sfârşitul anilor mei,
În toată viaţa mea, după ce am fost greu întristat.

Doamne, prin îndurare, se bucură omul de viaţă,
Prin ea am eu suflare, şi-mi trăiesc zilele prin ea,
Căci Tu mă faci sănătos, şi îmi redai viaţa iaraşi
Iată! Suferinţele mele, erau spre mântuirea mea!

Ai găsit plăcere, să mă scoţi din groapa putrezirii,
Ai aruncat la spate, toate păcatele mele-n durere,
Nu locuinţa morţilor Te laudă, nici nu Te măreşte,
Cei coborâţi în mormânt, stau adormiţi în tăcere.

Ci acel viu, da, cel viu Te laudă, ca mine bucuros!
Tatăl face de cunoscut copiilor săi, credincioşia Ta,
Domnul m-a mântuit, şi în toate zilele vieţii noastre,
Vom suna din coardele instrumentelor, în Casa Sa!

Flavius Laurian Duverna
22 august 2007