Cândva, demult...

Cândva, demult...

Demult... demult... foarte demult,
Pe drumul vieții am cunoscut,
Un om singur; Mergea agale...
Ne-am privit așa, dintr-o întâmplare.
Îndurerat, trist, fără putere,
Părea abandonat, fără mângâiere,
Pe același drum eram amândoi;
Privirea Lui mi-a dat fiori.
Blând, mâna mi-a întins,
I-am simțit bunătatea și L-am prins.

Atâta tristețe-n ochi; lacrima curgea...
Privindu-L, durerea Lui mă durea.
Vocea blândă... al Său cuvânt...
Era un Om deosebit:
Părea venit din altă lume.
Lumină era a Lui vorbire:
Era chiar El - Blândul Isus.
Pentru noi a coborât jos,
Ne-a ajutat nemăsurat,
Cu Harul Ceresc, ne-a îmbrăcat.

Uitându-mă bine la El:
L-am cunoscut cândva, pe un deal,
Pe-o cruce între tâlhari răstignit,
Pe-o culme între cer și pământ!
El, Fiul Marelui Împărat,
Cereasca Slavă a lăsat,
Din păcat, lumea să salveze,
Mintea omului s-o lumineze.
Vorbele Lui: râu de apă vie,
Învățătura: drum spre veșnicie.

S-a întors de unde a plecat:
În veșnicia - Cerului Înalt -
Ne-a lăsat un har bogat,
În binecuvântări îndestulat.
În întuneric ne-a dat lumină,
Nor de foc, călăuză,
În calea noastră a ieșit.
Nu întâmplător ne-am întâlnit:
Eram aleșii din neant,
Înainte de a ne fi născut.
Calea vieții ne-a netezit,
Ne-a iertat, ne-a mântuit.

TOMA COCA, ALGHERO/30/01/2020