Când un pom nu are roade

Lacrimi de recunoştinţă curg pe-obraz ades,
Căci pricep atât de bine că Tu m-ai ales!
M-ai cules din lumea asta plină de dureri,
Ca să-mi dai o nouă viaţă şi să prind puteri.

Să-nţeleg că pentru-o vreme sunt pe-acest pământ
Şi vrei să lucrezi în mine prin Duhul cel Sfânt.
Nu-s făcut pentru-osândă, Tu mă vrei salvat,
De acea sunt pe roată şi sunt frământat.

Când în mâini ţine Olarul lutul, vrea să-i dea,
Forma unui vas de cinste, înspre slava Sa.
Şi mă-ntreb: Ce-aş fi fost Doamne pe acest pământ,
Fără mângâierea-Ţi sfântă şi făr-de Cuvânt?

Când nenorocit sunt Doamne, când plâng cu amar,
Tu-mi şopteşti să am răbdare, înc-o clipă doar!
Pe pământ să-mi fac lucrarea, chiar de sunt lovit,
Nimeni nu loveşte pomul care n-a rodit!

Când un pom nu are roade, nici frunze să fie,
Umbrar pentru-acel ce este în călătorie,
Nimeni nu se-opreşte acolo, caută loc umbros,
Unde-i hrană-mbelşugată şade bucuros!

El loveşte-n pomul care-i dă apă şi hrană!
Îşi plânge vreodată roada, starea şi-a ei rană?
Ea-i sortită ca să moară, altora să dea,
Prin trăirea-i jertfitoare har din slava Ta!

Lacrimi de recunoştinţă curg pe-obraz acum,
Căci pricep atât de bine rostu-mi şi-al meu drum.
M-ai ales din lumea asta să am rod bogat,
Ca să dai viaţă acelor ce în crengi îmi bat.

Cu cât ei lovesc mai tare, mai mult să rodesc,
Să le-arăt ce e credinţa şi că Te iubesc,
Iar în primăveri eterne, să nu uit nicicând,
Că voi înflori-n grădina Tatălui Cel Sfânt!

10/08/14, Barcelona- Lucica Boltasu