text Poezii crestine

Calea dreaptă mi-ai trasat

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Calea dreaptă mi-ai trasat


Zi de zi, Te am în gând
Și cu drag Îți mulțumesc,
Cât trăiesc pe acest pământ
Cu iubire, Te slujesc

Căci văd bunătatea Ta
Ea mereu mă înconjoară
Îmi mângâie inima
Duhul Tău, mă împresoară

Îmi arată cu iubire
Drumul, care să-l străbat
Să fiu plin de fericire
Lângă Tine, Tată drag!

Să mă rog cu pasiune
Zi de zi și ceas de ceas,
Adevărul să-l pot spune
Celui rău, să nu mă las

Duhul, calea-mi luminează
Îmi spune ce-am de făcut
Înspre Tine mă ghidează
Cu sfințenie, Îl ascult

Este Duhul de la Tine
Jertfitorule ceresc,
Care-mi face numai bine
Mă îndeamnă, să Te iubesc!

Să împlinesc Cuvântul Tău
Fără nici o șovăire,
Scump și mare Dumnezeu
Dătător de fericire.

Biruință în tot mi-ai dat
Doamne sfânt, Tată divin,
Calea dreaptă mi-ai trasat
Iar acum, spre Tine, vin

Prin fapte și prin credință
Voi ajunge negreșit,
Voi fi plin de biruință
Slavă-Ți dau, Isus iubit

Inima mea Te iubește
ȘI Te vrea cât ea va bate
A mea gură Te slăvește
Mulțumiri Îți dau de toate.

Amin

Câmpia Turzii, 31 august 2023

Cele mai recente resurse scrise - Lauda si inchinare

Kívánom
KívánomSzeretném, ha nyelvem mindig tudna dicsérni téged, Uram,Ismételve az Igét, szentségben megváltoztatja az életet.Sokan kérdeznek a szívbeli hitemről, Uram.Fantazmagórikus álomnak tartják, vénass... Citeste mai mult >>
Duminica Tomii
Domnul meu și Dumnezeul meu...Eu n-am pus degetul pe coastăCa Toma. Și iubirea noastrăNu-i aluat de fariseu...Domnul meu și Dumnezeul meu...Nu cunoșteam, precum tulpina,Ce-i adevărul și lumina.Eu nu e... Citeste mai mult >>
Mă copleșești cu marea-ți bunătate
Mă copleșești cu marea-ți bunătate,Îmi porți de grijă-n fiecare zi,Ești Dumnezeul meu ce totul poate,Eu nu mă las de Tine orice-ar fi.În odăița mea în rugăciune,Mă plec smerit și Ție mă închin,Cu Tine... Citeste mai mult >>
Cântă frate...cântă soră...
Cântă soră... cântă frate Celui veșnic Împărat!Celui ce de sus din ceruri te-a păzit și te-a vegheat...Cântă! Slava e a Lui și e plin de îndurareCăci mai lasă peste noi har și binecuvântare!Cântă soră... Citeste mai mult >>
CUPRINSĂ E ZIUA
CUPRINSĂ E ZIUACuprinsă e ziua de arșița veriiCe cu iuțeală în zare se-ntinde,Iar în amurg boarea dulce a seriiDuios văzduhul în brațe îl strânge.În liniștea blândă a nopțiiPe cer mândra lună se-avânt... Citeste mai mult >>
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂ
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂPlutește iz de primăvară,Răspândindu-se agalePeste munte, peste vale,Presărând mii de petaleÎn covor pe-ntreaga țară.Natura renaște iară.Glasul florilor din ramuriCu blândețe n... Citeste mai mult >>
DORESC SĂ FIU
DORESC SĂ FIUDoresc să fiu cum Tu mă vrei,Să am o inimă curatăȘi Ție pe deplin predată,Căci am o țintă și-un temei:Eu vreau, când vii ca să mă iei,Precum un stol de porumbeiSă zbor spre Țara Minunată.... Citeste mai mult >>
Dragostea
Dragoste, izvor de viaţăFericită şi curată,Râu aducător de sevăPentru roada-mbelșugată.Fructe-n ramurile sfinteAltoite cu-ndurare,Prin vâltoarea suferinţeiPentru binecuvântare.Dragoste, izvor de paceP... Citeste mai mult >>
Iubirea, fructul cerului
Când vin necazuri peste mineCa tăvălugul zdrobitorVreau să m-ascund Isuse dragÎn brațul Tău vindecător.Să stau tăcut o veșnicieȘtiind că vorba-i de prisosDoar inima să-mi bată, vie,Într-un torent impe... Citeste mai mult >>
Mulţumesc!
Mulțumesc c-ai fost cu mineCând de toți am fost uitat...Mulțumesc că în furtunăM-ai păzit și m-ai vegheat...Mulțumesc că a mea viațăAre preț în ochii Tăi...Mulțumesc că ești cu mineSus pe culmi și jos... Citeste mai mult >>